Un bărbat de 56 de ani, din comuna Putna, județul Suceava, a murit strivit de propriul cal, în timp ce participa la filmarea unui videoclip muzical. Momentul a fost suprins de unul dintre martori.
Gheorghe Cenușă, cunoscut crescător de cai din zonă, a fost cooptat să participe la filmările pentru videoclipul melodiei „Sfânt rămâi, Ștefan cel Mare” al artistei Ozana Barabancea, care au avut loc sâmbătă, 1 iulie. Se pare că la un moment dat calul - un animal masiv, de peste 800 de kilograme - s-a speriat, s-a ridicat în două picioare și apoi s-a răsturnat pe spate, strivindu-l sub greutatea lui pe călărețul care nu a mai reușit să-l strunească.
În imaginile filmate de un martor se poate observa cum s-a produs tragicul eveniment.
Mai mulți bărbați se aflau călare pe cai și erau filmați în timp ce mergeau prin pădure în șir indian, iar la un moment dat au coborât un mic dâmb. Penultimul din rând, bărbatul a coborât panta și a continuat să meargă în urma celorlalți. După doar câțiva metri, fără niciun motiv aparent, calul se ridică în două picioare și cade pe spate, strivindu-și stăpânul.
{inAds}
Grav rănit, bărbatul a fost dus la Spitalul din Rădăuți, iar apoi transferat la Spitalul Județean din Suceava, unde a fost operat în regim de urgență.
Însă, în ciuda eforturilor făcute de medici, starea lui s-a agravat și mai mult, iar bărbatul a murit în cursul zilei de duminică.
Duminică, bărbatul urma să participe la parada călăreților organizată în mod tradițional la Putna pe 2 iulie, când creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, înhumat la Mănăstirea Putna.

Citește și: