Pe 30 iulie 2023 a fost lansată prima rețea de grupuri civice din nordul Moldovei. Sub coordonarea Asociației Rădăuțiul Civic, cinci grupuri civice din Bilca, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Putna și Satu Mare au semnat un parteneriat de cooperare care a condus la înființarea unei rețele de grupuri civice.
Acțiunea de înființare a rețelei civice face parte din proiectul Academia de organizare comunitară, care își propune facilitarea formării a cinci noi grupuri civice și a peste 150 de persoane în domeniile politicilor publice, organizare comunitară și advocacy în Rădăuți și localitățile învecinate și consolidarea capacității societății civile de a participa în mod activ la viața comunității locale din județul Suceava.
Proiectul Academia de organizare comunitară a început în decembrie 2021 prin organizarea unor traininguri de advocacy și politici publice la care au participat peste 45 persoane din mediul rural și urban, din Mun. Rădăuți și din împrejurimi, alături de Asociația Institutul pentru Politici Publice, o organizație neguvernamentală cu peste 20 de ani de experiență în domeniu. Au urmat o serie de traininguri de organizare comunitară, comunicare, fundraising, management de proiect dedicate membrilor grupurilor civice din cele cinci localități învecinate mun. Rădăuți. Aceștia au dobândit informații și abilități de bază pentru înființarea și dezvoltarea unui grup civic.
Nu au fost uitați nici adolescenții, peste 100 de elevi de liceu luând parte la sesiuni de informare despre importanța implicării civice și exemple de bune practici din activitatea Asociației Rădăuțiul Civic.
„Implicarea civică are nevoie de un bagaj minim de cunoștințe despre societate civilă, politici publice, instrumentele pe care cetățenii le au la dispoziție. Semnarea parteneriatului de colaborare între cele cinci grupuri civice și crearea acestei rețele este o urmare firească și un răspuns natural la nevoia cetățenilor de a se informa și a cunoaște instrumentele prin care pot interveni și se pot implica în comunitatea din care fac parte. Autoritățile locale trebuie să vadă cetățenii și inițiativele civice drept partenerii lor pentru comunități mai dezvoltate”, a declarat Luca Ciubotaru, președintele asociației Rădăuțiul Civic.
Următorul pas din proiect este ca fiecare grup civic din rețeaua nou formată să primească un ghid de bune practici, care să permită împărtășirea cu comunitățile locale a unei colecții de bune practici în materie de advocacy, organizare comunitară și politici publice, dar și sprijin constant din partea Asociației Rădăuțiul Civic pentru a identifica corect nevoile comunității, a crea un plan de organizare comunitară și a implementa soluțiile identificate.
În cadrul ultimei etape din Academia de organizare comunitară rețeaua grupurilor civice va organiza o campanie civică comună.
Academia de organizare comunitară are o secțiune dedicată pe site-ul Asociației Rădăuțiul Civic, unde va fi încărcat și ghidul de bune practici.
Academia de Organizare Comunitară este un proiect derulat de Asociația Rădăuțiul Civic, în parteneriat cu Institutul pentru Politic Publice, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund - Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este să dezvolte și să consolideze capacitatea societății civile de a participa în mod activ la viața comunităților locale din județul Suceava, cu precădere în zona Mun. Rădăuți și a localităților din împrejurimi.