Prejudicii în valoare de peste 55.000 lei recuperate de polițiști în două cauze de furt
Polițiștii reamintesc și câteva recomandări preventive în ceea ce privește trasnportul și depozitarea unor sume mari de bani. Atenție la borsetele și rucasacurile în care depozitavți sume de bani! Nu lăsați aceste bunuri nesupravegheate și limitați sumele de bani numerar transportate!
La data de 29.08.2023, orele 15:00, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către o tânără din mun. Suceava despre faptul că, la aceași dată în jurul orelor 14:00, în timp ce se afla în parcarea unui centru comercial din municipiul Suceava, persoane necunoscute i-au sustras rucsacul în care avea documente și suma de 6000 lei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vătămată în vârstă de 21 ani, din mun. Suceava, în jurul orelor 13:00 s-a deplasat la în zona unui centru comercial unde funcționează și o entitate publică în vederea schimbării unor acte de identitate, ulterior așezându-se pe marginea din beton de la fântâna arteziană, loc unde a așezat și rucsacul în care avea suma de 6.000 lei și mai multe documente personale.
La scurt timp persoana vătămată a plecat din acel loc cu un autoturism însă fără a mai lua și rucsacul. După aproximativ 30 de minute, tânăra a revenit la fântâna arteziană, dar nu a mai găsit rucsacul.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt”, iar în urma activităților intreprinse de către polițiștii Poliției Municipiului Suceava, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un bărbat de 57 ani, din mun. Suceava.
Cu ocazia audierii, bărbatul a recunoscut comiterea faptei, predând de rucsacul în care se afla suma de 5.850 lei.
Rucsacul, împreună cu suma de bani și documentele din interior, au fost returnate persoanei în temeiul art. 170 din Codul de Procedură Penală.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii BIC din cadrul Poliției Municipiului Suceava, pentru comiterea infracțiunii de „furt”.
La data de 27.08.2023 Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către un bărbat de 34 ani, cu privire la faptul că a lăsat o borsetă în care avea suma de 10.090 euro în toaleta unei stații de alimentare cu carburanți din municipiul Suceava și ulterior nu a mai găsit-o, fiind sustrasă de către persoane necunsocute.
În urma activităților investigative și de cercetare penală intreprinse de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat de 49 ani, din sat Roșcani, oraș Liteni.
Cu ocazia audierii, bărbatul a recunoscut comiterea faptei, predând borseta în care se afla suma de 10.090 euro precum și mai multe documente pe numele părții vătămate.
Borseta împreună cu suma de bani și documentele, au fost returnate persoanei vătămate în temeiul art. 170 din Codul de Procedură Penală.
Cercetările sunt contininuate de către lucrătorii BIC din cadrul Poliției Mun. Suceava, pentru comiterea infracțiunii de „furt”.
Material lemnos confiscat de polițiști
La data de 29.08.2023, în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, au identificat și oprit pentru control, pe str. Ștefan cel Mare, pe raza orașului Vicovu de Sus, o autoutilitară care era acoperită cu o prelată.
În urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că autoutilitara transporta material lemnos, fără aviz de însoțire.
Conducătorul autoutilitarei a fost identificat în persoana unui bărbat 38 ani, din com. Gălănești, sat Hurjuieni. S-a procedat la verificarea în aplicația SUMAL 2.0, iar în urma interogării, a rezultat faptul că șoferul nu deține aviz de însoțire a materialului lemnos transportat.
Conducătorul autoutilitarei a fost condus la Ocolul Silvic Putna, organele silvice procedând la inventarierea materialului lemnos, stabilind că șoferul a transportat cu autoutilitara cantitatea de 3,22 mc lemn foc fag.
În conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 modificată s-a dispus confiscarea cantității de 3,22 mc lemn foc fag în valoare de 759 lei, întreaga cantitate de lemn fiind predată în custodia Ocolului Silvic Putna.
Față de conducătorul auto s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă, conform Legii nr. 171/2010 modificată.
Evenimente rutiere cercetate de poliţiști – Atenție la circulația cu bicicleta pe drumurile publice!
La data de 29.08.2023, în jurul orelor 12:05 un bărbat de 68 ani din oraș Dolhasca, sat Budeni, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe DC Budeni din oraș Dolhasca, pe o porțiune de drum pietruit, în pantă, având direcția spre domiciliu, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil lovindu-se de un cap de podeț, autoaccidentându-se.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 29.08.2023, ora 17.00, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din mun. Rădăuți, a condus autoturismul pe o alee cu acces către str. Piața Unirii, iar când a ajuns la intersecția cu trotuarul de lângă str. Piața Unirii a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de către o femeie în vârstă de 55 de ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, biciclista a fost proiectată pe carosabil, suferind leziuni ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Biciclista a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
În cele mai multe dintre cazuri, biciclistul este singura persoană implicată în evenimentul rutier care suferă leziuni, aspect care crește importanța purtării echipamentului de protecție, ce poate diminua sau împiedica rănirea biciclistului.
- Utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.
- Reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.
- Recomandăm ca pentru cei care învaţă mersul pe bicicletă, în special copii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau în afara drumului public. În special copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier.
- Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică.
- Traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.
- Nu consumați alcool sau substanțe interzise și vă urcați pe bicicletă!
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă (580 – 725 de lei).
Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6 – 8 puncte amendă (870 – 1.160 de lei).
Șofer reținut pentru conducere sub influența alcoolului
În continuarea cercetărilor efectuate privind evenimentul din data de 27.08.2023, în urma probatoriului administrat de polițiștii Postului de Poliție Hârtop, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, față de șoferul implicat s-a dispus prin ordonanță, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava,
Bărbatul de 28 ani, din com. Hârtop este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, constând în aceea că la data data de 27.08.2023, ora 04:05, a fost depistat conducând autoturismul pe DJ 208 în satul și com. Preutești, iar în urma testării cu aparatul etilometru a rezultat o alcoolemie de 1,03 Mg/L, alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la Centrul Reținere Arest Preventiv Suceava.