Cinci persoane rănite după o coliziune între două Logan-uri, la Șaru Dornei

Miercuri, 23 august 2023, la ora 11.08, Constantin B. conducea autoturismul Dacia Logan, pe DJ 174, pe raza comunei Șaru Dornei, circulând din direcția Panaci către Vatra Dornei. În autoturism se mai aflau numita Ana B., pasager dreapta față, și Elena B., pasager stânga spate.

Ajungând pe raza satului Șaru Dornei, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Dacia Logan condus regulamentar de Dorel U., în care se mai aflau Aurelia U., pasager dreapta față, și Bogdan I., pasager dreapta spate.

În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorilor autoturismelor și a pasagerilor, care au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, iar apoi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”.

1 Comentarii

  1. Scuze, în urma accidentului conducătorul autoturismului de IS care a fost vinovat pentru impact are fractură la picior iar mama mea, Aurelia Ursu este în stare precară la spitalul municipal Suceava! Are fracturi multiple la coaste, plămân perforat! Se vrea mușamalizarea incidentului?!

    RăspundețiȘtergere
Mai nouă Mai veche