Coca-Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi răcoritoare din România, a înregistrat în primele şase luni ale anului o scădere a volumelor vândute de peste 10%, declin adus în principal de categoria băuturilor necarbonatate (minus minimum 10% faţă de S1/2022) şi de băuturi carbogazoase (minus 7-9% faţă de S1/2022).
„Mediul economic rămâne plin de provocări, fiind influenţat de creşterea TVA la băuturi începând cu ianuarie. Categoria de băuturi energizante continuă să crească, volumele avansând cu aproape 30%“, se arată în ultimul raport al Coca-Cola Hellenic, citat de zf.ro.
Scăderea din primul semestru vine după o stagnare a volumelor îmbuteliatorului care are trei fabrici, la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei. În ţările emergente pentru gigantul din sectorul băuturilor, printre care se află şi România, îmbuteliatorii au vândut în primul semestru 849 de milioane de unit cases, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Coca-Cola HBC, compania-mamă şi cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare din regiune, a avut volume totale de 1,38 miliarde de unit cases, plus 4% faţă de prima jumătate a lui 2022. Gigantul a înregistrat în primele şase luni venituri nete de 5 miliarde de euro, plus 19% faţă de S1/2021.
Compania a terminat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei (circa 650 mil. euro), în creştere cu peste 15% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe.