Ștefan Groza, șeful societății ACET Suceava, își bate joc de toți locuitorii municipiului Suceava, dispunând sistarea furnizării apei fără avertisment pentru remedierea unei avarii despre care știa de două zile.
Avaria a apărut luni seară sau marți dimineață pe conducta magistrală dintre stația de pompe de la Berchișești și turnul de apă din Sfântu Ilie. Cei de la ACET au planificat oprirea completă a furnizării apei pentru remedierea avariei, dar nu au făcut niciun anunț public pentru ca cei peste 100.000 de consumatori din Suceava și localitățile limitrofe să poată să își facă rezerve de apă.
Furnizarea apei curente a fost sistată complet în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02.00, astfel că dimineață toți sucevenii s-au trezit fără apă.
Pentru ca bătaia de joc să fie și mai mare, societatea ACET a publicat abia miercuri dimineață un anunț prin care anunță oprirea apei și susține că serviciul va fi reluat miercuri, în jurul orei 19:00.