65 de permise de conducere reținute de polițiști pentru viteză excesivă
În contextul situaţiei operative existente la nivelul judeţului Suceava, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, în perioada 16 – 17.09.2023, în intervalul orar 07:00 – 12:00 respectiv 16:00 – 20:00, Serviciul Rutier – IPJ Suceava, împreună cu formaţiunile rutiere din cadrul I.P.J. Suceava au organizat şi executat acțiuni preventiv-reactive, pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 474 sancțiuni contravenţionale în valoare de 245.115 lei, dintre care cele mai multe (234) pentru depășirea vitezei legale.
Totodată, polițiștii au reținut 65 de permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare.
Au fost constatate în flagrant 8 infracțiuni la regimul rutier.
Evenimente rutiere cercetate de poliţiști
La data de 18.09.2023, în jurul orei 08.50, un bărbat de 34 ani, din com. Marginea a condus autoturismul pe DN CRD Rădăuți, în afara localității Volovăț și a intrat în coliziune cu un vehicul autopropulsat prevăzut cu încărcător frontal (volă), care circula din direcția opusă, fiind condus de către un bărbat de 56 ani, din mun Rădăuți, jud.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto de 34 de ani.
Șoferul de 56 de ani a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ. Acesta a fost transportat la Spitalul mun Rădăuți, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind rănit ușor.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.
La 18.09.2023, ora 21.09, un bărbat de 68 ani, din mun. Rădăuți, se deplasa în calitate de biciclist, pe strada C.D Gherea, către centrul municipiului Rădăuți.
La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, lovindu-se la cap.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 0,71 mg/L alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Peste 600 de șoferi testați cu aparatele etilotest și drogtest în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise
Având în vedere necesitatea asigurării unui climat corespunzător de ordine siguranță publică, în scopul reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, în data 15.09.2023 în intervalul orar 21:00 – 02:00, în ziua de 16.09.2023 intervalul orar 21:00-04:00, în ziua de 17.09.2023 intervalul orar 21:00-02:00, la nivelul județului Suceava, s-au desfășurat acțiuni punctuale, în zonele pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 594 de testări alcoolscop cu aparatele etilotest și etilometru și 38 de testări drugtest. Polițiștii au constatat 11 infracțiuni la regimul rutier și au fost reținute 16 permise de conducere.
Totodată, au fost aplicate 146 sancțiuni contravenționale în valoare de 81.170 lei.
De asemenea, au fost reținute 26 de certificate de înmatriculare.
Cherestea confiscată de polițiști
La data de 17.09.2023, ora 15:00, polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta aflându-se în cadrul acțiunii de prevenire și combatere a delictelor silvice, au oprit pentru control pe DN 17, pe raza com. Pojorâta, jud. Suceava, ansamblul de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, ce se deplasa pe direcția de mers Pojorâta –Câmpulung Moldovenesc , județul Suceava.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că ansamblul de vehicule era condus de către un bărbat domiciliat în com.Fundu Moldovei, sat Colacu , jud. Suceava și transporta material lemnos respectiv cherestea tivită.
În urma verificării cantității înscrise în avizul electronic cu cea încărcată pe ansamblul de vehicule, a fotografiilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0, s-a constatat că există suspiciuni că încărcătura este mai mare.
Ansamblul de vehicule a fost condus la sediul O.S Pojorâta – Atelierul de Producție Sadova, unde s-a constatat că transportă cherestea tivită de diferite dimensiuni, a fost sigilat și indisponibilizat pentru verificări.
La 18.09.2023 s-au continuat verificările privind transportul de material lemnos iar în urma inventarierii de către reprezentanții O.S. Pojorâta, a rezultat cantitatea de 1 metru cub cherestea tivită, în valoare de 925 lei, în plus față de cea înscrisă în avizul electronic, care a fost confiscată și dată în custodia unui reprezentant silvic din cadrul O.S. Pojorâta.
Conducătorul auto fost sancționat contravențional conform legii 171/2010.
Șofer reținut și dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului
La 18.09.2023 s-au continuat cercetările privind „conducerea unui vehicul cu permisul de conducere anulat” și „refuzul recoltării probelor biologice”, fapte comise de către un bărbat de 58 ani, din comuna Șerbăuți.
La 18.09.2023, ora 13.30, Secția 13 Poliție Rurală Bălcăuți a dispus măsura reținerii șoferului din comuna Șerbăuți, satul Călinești, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării măsurii controlului judiciar.
Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
La 18.09.2023, ora 17.58, un echipaj din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 209C, pe raza localităţii Vornicenii Mici, a surprins cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 103 km/h ( + 53 km/h). S-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului în cauză prin folosirea mijloacelor acustice şi luminoase, ocazie cu care am stabilit faptul că la volanul autoturismului se află o persoană de sex bărbătesc.
Întrucât acesta nu avea asupra sa documentele personale, s-a procedat la legitimarea şi verificarea acestuia în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 32 ani, din sat/com. Calafindeşti. Fiind verificate documentele autoturismului s-a constatat faptul că acesta nu deţine poliţă RCA valabilă, având totodată Inspecţia Tehnică Periodică expirată din luna iulie a anului 2023.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul că șoferul are permisul de conducere anulat.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de: „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre bilogice” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
La 18.09.2023, ora 19.50, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier – Poliția orașului Gura Humorului, în timp ce acţionau în cadrul unei acţiuni de prevenire, combatere și depistare a conducătorilor auto care nu respectă regimului legal de viteză pe str. Bd. Bucovina, din localitatea Gura Humorului, au oprit autoutilitara care tracta semiremorca, care se deplasa pe direcţia localitatea Păltinoasa către centrul localității Gura Humorului.
La volanul autoutilitarei fost identificat un bărbat de 29 ani, cu domiciliul în com. Drăgoiești. Deoarece conducătorul autoutilitarei emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilometru, rezultatul afișat de acesta a fost de 1,29 mg/L alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde cu acordul acestuia, i-au fost recoltate doua mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din acesta.
Totodată conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest5000, rezultatul fiind negativ pentru toate substanțele psihoactive.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.