În contextul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava organizează o serie de manifestări, la care sunt aşteptaţi toţi sucevenii.
Miercuri, 13 septembrie, pompierii români vor sărbători 175 de ani de la lupta din Dealul Spirii, când pompierii Capitalei, conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, au înfruntat armata otomană venită să înăbuşe revoluţia română, reafirmând năzuinţele românilor de libertate socială, independenţă şi unitate naţională.
Evenimentul va începe la ora 11:00 şi va fi marcat prin desfăşurarea unui ceremonial religios de cinstire a memoriei eroilor pompieri, prin întâlniri cu pompierii rezervişti, precum şi prin scurte alocuțiuni ale oficialităților. De asemenea, se vor depune coroane de flori, atât la statuia „Pompierul” din faţa inspectoratului, cât şi la mormintele celor trei eroi pompieri din judeţul Suceava: sergentul major (post mortem) Vasile Popiuc din Moldova Suliţa, sergentul major (post mortem) Ioan Crăiuţ din Frumosu şi sergentul major (post mortem) Victor Ivaşcu din Sadova.
Ceremonia se va desfășura în fața sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență, de pe strada Universității 14, din municipiul Suceava, și se va încheia cu Defilarea Gărzii de Onoare.
De asemenea, porţile tuturor subunităţilor pompierilor militari din judeţ, se vor deschide pentru toți cetățenii care vor dori să ne calce pragul (9:00-16:00). Vom avea diverse ateliere, cu tehnica și accesoriile de intervenție, dar și materiale informative, cu teme de prevenire și de prezentare a modului în care trebuie să ne comportăm înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Vineri, 15 septembrie, între orele 9:00-12:00, pompierii militari îl vor cinsti pe ocrotitorul lor - Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. Acatistul Sfântului și Sfânta Liturghie vor fi oficiate la Biserica Militară, situată în municipiul Suceava, vizavi de sediul inspectoratului.
La slujbă, spre bucuria noastră, va participa Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți militari.
În prag de sărbătoare, asigurăm încă o dată cetăţenii judeţului că pompierii au fost, sunt şi vor rămâne mereu în slujba semenilor, iar colegilor de breaslă, militari şi civili, deopotrivă, le urăm „La mulţi ani!”.