Duminică, 3 septembrie 2023, în jurul orei 18.00, Alexandru L., de 19 ani, din orașul Broșteni, a condus autoturismul Audi pe DN 17B, în comuna Crucea, circulând din direcția Broșteni către Vatra Dornei, iar când a ajuns pe raza satului Cojoci, într-o curbă periculoasă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Volkswagen Passat condus regulamentar de Constantin C., de 51 de ani, din orașul Broșteni.
În autoturismul Volkswagen Passat, pe scaunul din dreapta față se afla soția acestuia, Florica C., iar pe bancheta din spate doi minori cu vârste de 10 ani și 12 ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea minorului de 12 ani, căruia i-a fost stabilit diagnosticul „traumatism cranio cerebral ușor”.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, iar ulterior le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.