Peste o mie de persoane legitimate de polițiști în cadrul acțiunii „Blocada”

IPJ Suceava
În săptămânii trecute, polițiștii din cadrul IPJ Suceava au continuat ,,Acțiunea Blocada” activitățile vizând în special prevenirea și combatere faptelor cu violență și prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri. Acțiunea are atât componentă operativă de identificare a celor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri dar și o pronunțată componentă preventivă, de informare și responsabilizare. Activitățile au ca scop creșterea gradului de siguranță publică la nivelul județului Suceava.

Acțiunea se desfășoară pe întreg teritoriul județului, având atât obiectivul de depistare a conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și obiectivul preventiv, de a transmite participanților la trafic să conștientizeze pericolul la care se expun prin consumul de alcool sau droguri.

În cadrul activităților desfăşurate de polițiștii rutieri sunt utilizate toate aparatele etilotest, etilometru și DrugTest Drager din dotarea IPJ Suceava.


Doar în perioada 4-8 septembrie 2023, polițiștii au suspendat peste 130 de permise de conducere pentru abateri la regimul rutier.
Au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 75.000 lei pentru abateri la regimul rutier dar și pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Au fost legitimate peste 1000 de persoane. Au fost testați cu aparatul etilotest 324 de conducători auto, 18 fiind testați și cu aparatele drugtest.
Au fost organizate 38 de filtre rutiere și au fost verificate peste 650 de vehicule.

Din păcate, au fost identificați și șoferi care au consumat alcool sau substanțe interzise și s-au urcat la volan, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise”.


La 08.09.2023, ora 11.38, având în vedere planul de acțiune comun întocmit între Poliția orașului Vicovu de Sus și SPF Brodina pentru derularea acțiunii BLOCADA, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, pe DJ209G, de pe raza com. Brodina, sat Falcău, polițiștii au observat în trafic un autoturism ce circula peste limita legală de viteză. S-a efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismlui, șoferul fiind identificat în persoana unui bărbat de 34 ani, din com. Straja.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza a rezultat că șoferul figurează cu mențiuni privind permisul de conducere, respectiv „Cu resticții- reținut”, mențiune din data de 31.03.2022, pentru săvârșirea infracțiunii de „Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” faptă prev. și ped. de art. 337 din Codul penal.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest etilometru rezultând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât existau suspiciuni cu privire la consumul de substanțe interzise, șoferul a fost întrebat dacă se supune testului cu aparatul drugtest, ocazie cu care acesta a refuat testarea cu aparatul drugtest, însă a fost de acord cu prelevarea de mostre biologice în vederea verificării existenței de substanțe psihoactive. Șoferul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuţi în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea existenței în corp de substanțe psihoactive.
Totodată, șoferului i-au fost aplicate 4 sancționat conform OUG 195/2002 în valoare de 2.030 lei, fiind reținut certificatul de înmatriculare a al autoturismului pentru lipsă ITP.
S-a întocmit dosart penal privind infracţiunea de „conducere fără permis”, urmând ca la sosirea buletinului de analiză toxicologică să se analizeze oportunitatea extinderii urmăririi penale și pentru alte fapte și înaintarea dosarului cu soluție procedurală către unitatea de parchet.


La data de 07.09.2023, în jurul orei 12:15, polițiștii Poliției Orașului Vicovu de Sus, desfășurând activități în cadrul Acțiunii Blocada pe linia creșterii gradului de disciplină rutieră, au depistat cu aparatul radar amplasat pe autospecială, un autoturism ce circula cu viteza de 92 km/h în localitate.
S-a efectuat semnal regulamentar de oprire folosindu-se semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea în viteză.
S-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distanță de aproximativ 2 km, reușindu-se blocarea acestuia în parcarea unui supermarket.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în oraș Vicovu de Sus, căruia i s-au solicitat documentele personale și ale autoturismului.
Cu ocazia verificărilor efectuate asupra permisului de conducere s-a constatat faptul că acesta este expirat.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat și la testarea cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, unde acesta și-a dat consimțământul în vederea recoltării, fiind astfel recoltate două probe biologice de sânge.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform art. 121 alin. 1 din R.O.U.G.195/2002 R, conform art.101 alin. 1 pct 1 din O.U.G.195/2002 R și art.31 alin. 1 litera a din O.U.G.195/2002 R, cu amendă în valoare de 3.190 lei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.


La 08.09.2023, ora 23.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Frasin, în timp ce desfăşurau activităţi specifice cu ocazia acţiunii BLOCADA, pe drumul comunal Negrileasa DC 31, din loc. Negrileasa, comuna Stulpicani, au efectuat semnalul regulamentar de oprire prin semnale luminoase unui autoturism ce se deplasa pe drumul comunal Negrileasa.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 31 ani, din com. Stulpicani. Conducătorul auto emana halenă aloolică și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența băuturilor alcoolice”.


La data de 07.09.2023, în jurul orei ora 13.50, în timp ce desfășura activități în cadrul Acțiunii Blocada pe raza com. Bilca, în intersecția DJ178C-DC50B, patrula din cadrul SPR 4 Gălănești, a oprit pentru control un tractor agricol condus de către un bărbat de 74 ani, din com. Bilca.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, din acest motiv a fost condus la sediul SPR 4 Gălănești pentru efectuarea de verificări suplimentare. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fară permis de conducere”.


La data de 07.09.2023, ora 11:50 echipajul de poliție din cadrul Poliției Mun. Rădăuți – Compartimentul Rutier, în timp ce desfășura activități în cadrul Acțiunii Blocada pe DJ 178C, în exteriorul localității Frătăuții Vechi, a procedat la oprirea în trafic a unei autoutilitare care s-a pus în mișcare de pe un drum secundar fără a acorda prioritate de trecere autospecialei de poliție ce se deplasa din direcția com. Frătăuții Vechi către mun. Rădăuți, pe drumul prioritar.
La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat de 56 de ani din com. Putna.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, ocazie cu care s-a constatat că rezultatul testului a indicat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Mun. Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
Șoferului i s-a adus la cunoştinţă faptul că este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
IPJ Suceava
Mai nouă Mai veche