În perioada 5-7 septembrie 2023, a avut loc cea de-a XXXVI-a ediție a Conferinței internaționale „Europa Carpaților”, programată în cadrul Forumului Economic (Karpacz, Polonia), având ca temă generală „Noi valori pentru vechiul continent – Europa în pragul schimbării”. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, membru fondator al consorțiului universitar Collegium Carpathicum, din care fac parte șapte instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est, a fost reprezentată de prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorectorul cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană.
Participanții au dezbătut subiecte care privesc regiunea carpatică și Europa Centrală, acoperind teme de actualitate, precum politicile economice în actualul context geopolitic, dimensiunea politicilor familiale, securitatea europeană, demografia și oportunitățile unei noi generații de cetățeni europeni. De asemenea, s-au purtat discuții extinse privind rolul Conferinței de la Varșovia în contextul reconstrucției Ucrainei (și nu numai). În acest context, a fost reconfirmată cooperarea la nivel academic pentru dezvoltarea Carpaților și promovarea acestei zone ca patrimoniu european comun, în cadrul lucrărilor conferinței fiind lansată și pagina oficială a acesteia: www.europakarpat.org.
Important de menționat este și faptul că, tot în cadrul reuniunilor Conferinței „Europa Carpaților”, a fost adoptată Declarația pentru instituirea unei Zile Internaționale a Demnității Umane, prin intermediul căreia Consiliul Conferinței „Europa Carpaților” își exprimă sprijinul pentru inițiativa statelor membre de a face apel la Adunarea Generală a ONU în vederea instituirii unei Zile Internaționale a Demnității Umane pentru Toți și Pretutindeni. Inițiativa vine în contextul situației internaționale actuale și în cel al aniversării a 75 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, recunoașterea demnității și drepturilor inerente ale persoanei dobândind o importanță deosebită. Având în vedere că respectul, promovarea și protecția demnității umane în toate circumstanțele și în orice moment reprezintă un fundament inalienabil al drepturilor omului, Consiliul Conferinței „Europa Carpaților” și participanții la cea de-a XXXVI-a ediție invită toate statele membre, organismele relevante ale sistemului Națiunilor Unite, ale altor organizații internaționale și ale sectorului privat, precum și reprezentanții societății civile și ai cetățenilor să marcheze Ziua internațională a demnității umane pentru toți și pretutindeni prin programe specifice și activități de bază, inclusiv acțiuni care să vizeze creșterea nivelului de înțelegere, educație și promovare a demnității umane în lume.

USV