Solicită ordinul provizoriu de protecție!
În data de 22.10.2023, orele 00:52, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată de către numita o tânără de 25 ani, din mun. Suceava, cu privire la faptul că soțul acesteia, de 25 ani, din aceeași localitate, a agresat-o în timp ce se aflau la imobilul situat în mun. Suceava.
S-a stabilit că în seara zilei de 22.10.2023, în jurul 00:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către soț și a discuțiilor contradictorii, între cei doi s-a iscat un scandal, iar în timpul conflictului bărbatul și-a agresat fizic soția.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „violență în familie”.
În baza sesizării de violență în familie a fost întocmit Formularul de Evaluare a Riscului, rezultatul fiind pozitiv.
S-a emis ordin de protecţie provizoriu împotriva agresorului pentru o perioadă de 5 zile, acesta fiind evacuat din locuință.
Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La data de 21.10.2023, în jurul orelor 11:46, un bărbat de 53 de ani din com. Vicovu de Jos, a condus autoutilitara pe DJ178C, str. Calea Bucovinei din com. Bilca, din direcția centrul com. Bilca către orș. Vicovu de Sus, iar la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu capul de pod.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autoutilitarei, avarierea podețului, precum și vătămarea corporală a conducătorului auto.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
La data de 21.10.2023, în jurul orei 11:40, un bărbat de 49 ani, din com. Stamate, sat Fântânele, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Grind din satul Stamate, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind leziuni.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță care l-a preluat pe biciclist și l-a transportat la UPU Suceava.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
La data de 21.10.2023, orele 18.40, un tânăr de 20 ani, din oraș Milișăuți, a condus autoutilitara marca Ford, pe DN 2H – Vicovu de Jos, dinspre Gălănești către com. Vicovu de Jos și l-a acroșat pe un biciclist de 61 de ani.
În urma impactului, biciclistul a suferit leziuni ușoare, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Mun. Rădăuți.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,07 mg/L alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare din culpă.
Dosar penal la regimul rutier – NU consumați alcool și vă urcați la volan!
La data de 21.10.2023, în jurul orei 22.44, polițiștii SPR 11 Pojorâta, au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier pe D.N.17A, iar celalalt șofer ar fi sub influența alcoolului.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 22.10.2023, un bărbat de 26 ani, din com. Vatra Moldoviței, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.N. 17A, pe raza loc. Paltinu, din direcția Vatra Moldoviței către Sadova, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat6 în coliziune laterală ușoară cu autoturismul condus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
S-a procedat la testarea șoferilor, ocazie cu care șoferul de 45 de ani a fost de acord, rezultând valoarea de 0,0% alcool pur în aerul expirat, însă șoferul de 26 ani a refuzat testarea, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal C-lung-Moldovenesc, semnând în acest sens declarația de consimțământ.
Ulterior, cu ocazia întocmirii documentelor aferente, la ora 00.42 acesta a fost de acord și cu testarea cu aparatele etilotest și drugtest, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorului auto fiindu-i recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, șoferul de 26 ani a fost de acord și cu testarea cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,27% alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Șoferul de 26 ani a fost sancționat și contravențional conform art. 41 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 și art. 24 alin (5) ind 1 din O.U..G 195/2002 cu amendă în valoare de 1.885 lei, pentru circulația pe sens opus și producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale și pentru nesolicitarea eliberării unui duplicat al permisului de conducere în cazul deteriorării acestuia.