Aproximativ 87 de persoane din satul Pleșești au beneficiat în mod gratuit de un control de medicină internă amănunțit, realizat de către echipa de medici și studenți voluntari ai Asociației Caravana cu Medici – Filiala Iași.
Activitatea s-a desfășurat în incinta Școlii Gimnaziale „Constantin Tomescu” Pleșesti, unde o parte din sălile de clasă au fost transformate în cabinete de consultații. Pacienții au primit rezultatele analizelor recoltate cu o săptămână în prealabil, iar fiecare dintre ei a efectuat o electrocardiogramă și un examen clinic general amănunțit. 30 de pacienți au efectuat ecografie abdomino-pelvină, iar 27 de pacienți au efectuat ecocardiografie. În urma acestora, fiecare pacient a primit recomandările de tratament sau de investigații suplimentare necesare pentru îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții.
Bolile cardio-vasculare fac anual sute de mii de victime în România, deoarece, în lipsa unor controale periodice și a unei atitudini preventive, acestea sunt descoperite în stadii avansate, de multe ori în contextul unui infarct sau al unui accident vascular cerebral, acestea fiind cele mai frecvent întâlnite complicații ale bolilor cardiovasculate neinvestigate sau tratate incorect. Caravana cu Medici vine în întâmpinarea persoanelor din mediul rural cu un set de analize de baza și o serie de investigații clinice și paraclinice care pot depista anumite afecțiuni în stadiul asimptomatic sau la debut, astfel încât acestea să poată fi tratate și ținute sub control.
Vladislava Covalciuc, coordonatoarea caravanei nr. 185: Am fost solicitați de către doamna Moroșanu Iuliana, președinta Asociației „Împreună pentru Viitor” Vulturești, în vederea organizării unei Caravane destinată pacienților de vârstă adultă din satul Pleșesti, comuna Vulturești, județul Suceava, deoarece accesul în localitate la servicii medicale este limitat. Echipa noastră, formată din medici specialiști și medici rezidenți din varii specialități medicale, precum cardiologie, gastroenterologie, boli infecțioase, medicină internă, radiologie și ajutați de colegii studenți la medicină am consultat 87 de pacienți, dintre care un pacient a fost consultat la domiciliu. Fiecăruia dintre acești pacienți le-au fost recoltate analize uzuale în săptămâna precedentă. Aproximativ 50 de persoane au primit recomandare de investigații imagistice, efectuându-se 37 de ecografii abdominale și 20 de ecocardiografii. Ne-am bucurat să fim prezenți în satul Pleșesti, deoarece am depistat 12 cazuri noi de diabet zaharat și 24 de cazuri cu hipertensiune arterială, iar un procent de aproximativ 40% dintre beneficiarii caravanei prezentau dislipidemii.
Cu toate acestea, printre amalgamul patologiilor întâlnite, am avut plăcerea de a împărtăși o bucurie deosebită cu o pacientă care a aflat, în urma examenului ecografic, că va deveni mămică. Distanța și lipsurile financiare împiedică frecvent pacienții să ajungă la medic pentru examene și analize de rutină, motiv pentru care considerăm că această Caravană a adus un real beneficiu locuitorilor comunei care au considerat această zi o binecuvântare, o parte dintre aceștia întrebându-se retoric ce au făcut bun pentru a merita ajutorul din partea Caravanei.
Despre Asociația Caravana cu Medici – Filiala Iași
Caravana cu Medici Iași este ramura locală, responsabilă de regiunea Moldovei, a Asociației Caravana cu Medici. De 7 ani de zile organizează caravane lunar în județele Moldovei, unde timp de un weekend, o echipă multi-disciplinară de medici specialiști, rezidenți și studenți, evaluează gratuit starea de sănătate a populației din comunitatea locală. Oferind o adevărată internare de zi în mijlocul comunității, medicii voluntari propun o abordare axată pe prevenție beneficiarilor din fiecare comunitate. La nivel național, până în prezent s-au organizat peste 160 de caravane, dintre care 53 în județele Moldovei.