Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute controale tematice inopinate la operatori economici din categoria baruri, cluburi, discoteci.
Astfel, vineri, 21 octombrie, în urma activităților amintite mai sus, efectuate la clubul Story din municipiul Suceava, au fost constatate 12 deficiențe, printre care și lipsa autorizației de securitate la incendiu.
De asemenea, în zona de dans/bar, au fost identificate, prin numărare, peste 450 de persoane, depășindu-se, astfel, numărul maxim de utilizatori permis cu mai mult de 10%, conform documentației tehnice a operatorului economic. În club avea loc petrecerea de după Balul Bobocilor de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava.
În consecință, pentru încălcarea prevederilor Art. 19, lit. c) din Legea nr. 307/12.06.2006, cu modificările ulterioare, coroborat cu Art.3, alin. 1, lit. a) din HGR nr. 915/3.11.2015, a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 100.000 lei și sancțiunea complementară de oprire a activității și de sigilare a spațiului respectiv, până la intrarea în legalitate.
„Este cunoscut faptul că, în această perioadă, unitățile de învățământ desfășoară balurile specifice în spații ale operatorilor economici încadrați în categoria baruri, cluburi, discoteci. În consecință, deoarece securitatea utilizatorilor este primordială, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava va continua aceste controale tematice și în perioada următoare. Scopul acestor acțiuni nu este sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare utilizator”, a transmis ISU Suceava.