Ana Maria Chirilă, judecătoare la Tribunalul Suceava, a fost arestată pentru 30 de zile, alături de interlopul care îi oferea bani și cadouri. Mihai Pînzari, zis Tonici, un bărbat de 39 de ani din Rădăuți, urma să primească sentința într-un dosar de răpire și camătă, pe 13 octombrie. Dosarul s-a judecat la Tribunalul Suceava, chiar de Ana Maria Chirilă.
Judecătoarea de la Suceava primea bani, bijuterii, dar și produse alimentare
„Potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada 2020 – 2023, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, inculpata, în mod repetat, a primit/acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosința gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază și protecție, produse alimentare ș.a.) în legătură cu măsurile dispuse și hotărârile pronunțate într-o cauză instrumentată de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava”, a comunicat Ministerul Public.
Judecătoarea a avut nevoie de cinci luni pentru a pune sechestru pe două mașini ale interlopului care o sponsoriza
Dosarul la care se face referire este cel al lui Mihai Pînzari, care a fost trimis în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal, constituirea unui grup infracțional organizat și camătă.
Dosarul a avut un parcurs cel puțin curios, începând cu ianuarie 2020, atunci când a ajuns pe biroul judecătoarei Ana Maria Chirilă. De exemplu, cererea victimelor de instituire a măsurii sechestrului asigurator pentru bunurile lui Pînzari, până la concurența sumei de 80.000 de euro, stabilită de procurori, a durat aproape cinci luni, deși putea fi tratată ca o urgență. Abia în septembrie 2021, la 20 de luni de la începerea procesului, judecătoarea a fost de acord ca lui Tonici să i se pună sechestru pe două mașini: un BMW X5 și un Audi A6.
Decizia care i-a uimit pe procurori: i-a dat inculpatului un Range Rover ridicat ca probă de DIICOT
Interlopul nu a stat prea mult fără mașină, pentru că în august 2022, Ana Maria Chirilă a dispus restituirea unui autoturism marca Range Rover, pe care procurorii l-au ridicat ca probă, în anul 2017. Cererea interlopului s-a soluționat în aceeași zi în care acesta a făcut solicitarea.
„În ceea ce priveşte autoturismul marca Range Rover de culoare albă cu numărul de înmatriculare B-…-CNJ (serie şasiu SALVA2…), instanţa va impune în sarcina inculpatului păstrarea autoturismului care i se va restitui, până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal”, se arată în încheierea ședinței, potrivit Fanatik.
Pentru a nu atrage prea mult atenția, restituirea mașinii s-a făcut la comun cu alte obiecte care fuseseră ridicate cu ocazia perchezițiilor și care aparțineau soției și copiilor inculpatului: două telefoane, o tabletă, un ceas și un hard disk extern. Tonici a declarat în instanță că „bunurile ridicate sunt device-uri moderne, care asigură mijloace de comunicare și de informare moderne (telefonie, rețele de socializare, etc), astfel că privarea proprietarilor de acestea le provoacă acestora din urmă mari neplăceri, fiind puși în imposibilitatea de a comunica și de a se informa, ceea ce în ziua de azi e vital”.
Probabil cea mai bizară decizie a judecătoarei, în acest dosar, a fost aceea de admitere a plângerii formată de Pînzari împotriva ordonanței DIICOT Suceava, care l-a scos pe interlop de sub control judiciar, în sensul în care acesta nu mai avea nevoie să anunțe procurorul de caz, în cazul în care dorea să părăsească țara. Hotărârea a fost dată pe 21 iulie 2023, într-un moment în care dosarul de fond rămăsese în pronunțare.

Interlopul Tonici s-a dat drept mascat de la trupele speciale și a „arestat” un bărbat
Procurorii DIICOT Suceava îl acuză pe Mihai Pînzari că, în anul 2016, împreună cu alți doi infractori, au descins la sediul unui service auto, de unde au ”arestat” un angajat suspectat de șeful acestuia că i-a furat un seif cu bani din birou. Cei trei au purtat cagule și pistol, pretinzând că sunt luptători în trupele speciale, și că îl arestează pe suspect. Victima a fost încătușată și dusă pe un câmp, unde a fost bătută până a recunoscut că este autorul furtului.
În sarcina inculpatului s-a mai reținut că, în perioada 2013- 2016, a împrumutat trei persoane fizice cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de euro, pentru care a solicitat dobândă săptămânală. Unul dintre debitori, consătean cu interlopul, a rămas fără casă din cauza unui împrumut de 6.000 de euro, pentru care trebuia să restituie 13.300 de euro. O altă victimă a rămas fără un tractor, pentru că nu a putut să returneze suma.

Judecătoarea de la Tribunalul Suceava era îndrăgostită de un traficant de droguri
Judecătoarea Ana Maria Chirilă mai este acuzată de favorizarea infractorilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, după ce a divulgat unor alte persoane anchetate detalii despre perchezițiile care urmau că fie efectuate de DIICOT.
De asemenea, ea ar fi promis unui martor denunțător că va influența decizia unor magistrați, într-o cauză penală, în schimbul sumei de 30.000 de euro.
În fine, potrivit probatoriului, în perioada septembrie-octombrie 2023, judecătoarea ar fi deținut droguri de mare risc la locuința proprie și ar fi pus la dispoziție imobilul altor persoane, în vederea consumului de substanțe interzise. G4Media a scris că Ana Maria Chirilă se îndrăgostise de unul dintre traficanți, căutat în prezent de polițiști. Ea i-ar fi ajutat pe bărbat și pe ceilalți membrii ai rețelei cu informații despre acțiunile procurorilor, în schimbul cărora primea droguri, bijuterii, vacanțe și alimente. Judecătoarea este divorțată recent și are trei copii minori.