Istoria în desene, atelier de creativitate la Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul Național al Bucovinei lansează cea de-a patra ediție a proiectului de educație muzeală Istoria în desene.

Atelierul de creativitate se adresează copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani.

Aceștia sunt invitați să creeze desene inspirate de obiectul preferat, ales din patrimoniul Muzeului Național al Bucovinei.

Scopul proiectului de educație muzeală este promovarea Muzeului de Istorie, a patrimoniului muzeal din expoziția permanentă și din cele temporare. Participând la acest atelier, copiii se vor familiariza cu obiectele din expoziție, își vor dezvolta abilitățile artistice, imaginația și creativitatea.

Desenele, care vor conține numele autorului, vârsta, școala și localitatea vor fi aduse în perioada 16 octombrie - 15 noiembrie 2023, la Muzeul de Istorie din Suceava sau vor fi trimise prin email la marketing@muzeulbucovinei.ro .

Toate lucrările vor fi postate pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Suceava, iar cele mai frumoase vor fi premiate.

Selecția va fi realizată de o comisie formată din specialiștii Biroului Educație, Marketing și Comunicare. Premiile în cărți se vor acorda, ținându-se cont de două categorii de vârstă 8-12 ani, respectiv 13-18 ani.
Mai nouă Mai veche