Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală din PÎCCJ a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore față de o inculpată având calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
De asemenea, în perioada aprilie-septembrie 2023, inculpata, în virtutea prerogativelor pe care le implică funcția pe care o exercita, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-o altă cauză DIICOT, informații pe care în mod direct și prin intermediul altor persoane le-a pus la dispoziția unor persoane interesate.
Referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului, s-a reținut că divulgarea către persoanele cercetate a faptului că erau vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziții a fost de natură să pericliteze cercetările în cauzele respective.
Cu privire la infracțiunea reținută la punctul 2 (luare de mită), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada 2020-2023, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, inculpata, în mod repetat, a primit/acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosința gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază și protecție, produse alimentare ș.a.) în legătură cu măsurile dispuse și hotărârile pronunțate într-o cauză instrumentată de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.
Cu privire la infracțiunea reținută la punctul 3 (complicitate la trafic de influență), s-a reținut fapta inculpatei care, fără a promite că va influența în mod direct magistrații dintr-un complet învestit cu judecarea unei cauze, prin prezența sa la întâlnirea dintre martorul denunțător (cumpărător de influență) și o altă persoană, i-a creat martorului denunțător convingerea că respectiva persoană are influență asupra magistraților și îi poate influența pentru obținerea unei hotărâri de achitare. În acest mod, inculpata a facilitat obținerea de către persoana în cauză a sumei de 30.000 de euro.
Cu privire la infracțiunile reținute la punctele 4 și 5 (deținere de droguri pentru consum în formă continuată și punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada septembrie – octombrie 2023, inculpata a deținut în locuința sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziția unor persoane locuința sa în vederea consumului de droguri.
În același dosar, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală din PÎCCJ a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore și față de un alt inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
Totodată, s-a reţinut că inculpatul, prin promisiunea implicită a remiterii unor sume de bani sau de alte foloase materiale, a încurajat-o pe inculpata mai sus menţionată să continue să divulge informaţii nedestinate publicităţii sau să permită accesul la astfel de informaţii privind anchetele aflate în desfăşurare în domeniul contrabandei cu ţigări sau a traficului de droguri.
În dosar au fost efectuate 12 percheziții domiciliare autorizate în cauză, fiind audiate mai multe persoane având calitatea de suspecți sau martori.
Măsura reținerii judecătorului a fost avizată de către Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
În cursul zilei de joi, cei doi inculpați vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți pentru a se pronunța asupra propunerii de arestare preventivă.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
- Folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 fapte) și a infracțiunii de favorizarea infractorului (2 fapte);
- Luare de mită;
- Complicitate la trafic de influență;
- Deținere de droguri pentru consum în formă continuată (5 acte materiale);
- Punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (3 acte materiale).
De asemenea, în perioada aprilie-septembrie 2023, inculpata, în virtutea prerogativelor pe care le implică funcția pe care o exercita, a luat cunoștință de informații nepublice privind actele de urmărire penală și măsurile dispuse într-o altă cauză DIICOT, informații pe care în mod direct și prin intermediul altor persoane le-a pus la dispoziția unor persoane interesate.
Referitor la infracțiunea de favorizarea infractorului, s-a reținut că divulgarea către persoanele cercetate a faptului că erau vizate de măsuri de supraveghere tehnică sau percheziții a fost de natură să pericliteze cercetările în cauzele respective.
Cu privire la infracțiunea reținută la punctul 2 (luare de mită), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada 2020-2023, în mod direct sau prin intermediul altor persoane, inculpata, în mod repetat, a primit/acceptat primirea unor foloase necuvenite (bani, bijuterii, folosința gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază și protecție, produse alimentare ș.a.) în legătură cu măsurile dispuse și hotărârile pronunțate într-o cauză instrumentată de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.
Cu privire la infracțiunea reținută la punctul 3 (complicitate la trafic de influență), s-a reținut fapta inculpatei care, fără a promite că va influența în mod direct magistrații dintr-un complet învestit cu judecarea unei cauze, prin prezența sa la întâlnirea dintre martorul denunțător (cumpărător de influență) și o altă persoană, i-a creat martorului denunțător convingerea că respectiva persoană are influență asupra magistraților și îi poate influența pentru obținerea unei hotărâri de achitare. În acest mod, inculpata a facilitat obținerea de către persoana în cauză a sumei de 30.000 de euro.
Cu privire la infracțiunile reținute la punctele 4 și 5 (deținere de droguri pentru consum în formă continuată și punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată), potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada septembrie – octombrie 2023, inculpata a deținut în locuința sa droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar în anumite perioade a pus la dispoziția unor persoane locuința sa în vederea consumului de droguri.
În același dosar, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală din PÎCCJ a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura reținerii pentru 24 de ore și față de un alt inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- Dare de mită şi
- Complicitate la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.