Medicii din Iaşi au reuşit să salveze trei persoane după ce familia unui bărbat aflat în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean Suceava a fost de acord ca organele sale să fie prelevate şi transplantate.
„Este un bărbat în vârstă de 57 de ani, internat la Spitalul Judeţean Suceava din cauza unui traumatism cranio-cerebral produs prin cădere, de la care s-au prelevat ficatul şi rinichii.
Urmează ca transplanturile să se facă în cursul după amiezii la Spitalul Sfântul Spiridon, pentru ficat, iar rinichii vor fi transplantaţi în cursul acestei seri la Spitalul Dr. C.I. Parhon”, a declarat, duminică, dr. Raluca Neagu, coordonatoarea Centrului Regional de Transplant.
De la începutul anului, la Centrul Regional de Transplant Iaşi s-au făcut 15 prelevări de la persoane aflate în moarte cerebrală. Au fost donatori de la care s-au prelevat ficatul şi rinichii, dar au fost şi donatori de la care s-a prelevat şi corneea, os, tendon.
Doar în ultima săptămână, echipele de prelevare şi transplant din Iaşi au făcut 11 prelevări de la persoane din Iaşi, Bacău şi Suceava aflate în moarte cerebrală. Beneficiari sunt pacienţi din toate judeţele Moldovei.
„A fost un adevărat maraton. Sunt 11 transplanturi făcute în opt zile, ceea ce este cu totul deosebit. Noi ne bucurăm în primul rând pentru pacienţi, iar în al doilea rând pentru că întreaga echipă a lucrat ca un ceas elveţian, aşa că rezultatele noastre sunt comparabile cu rezultatele din cele mai bune centre din Europa.
În urmă cu 22 de ani, când am înfiinţat Centrul de Transplant, cam toată lumea nu ne dădea sorţi de izbândă. Mulţi s-ar fi bucurat să greşim, să nu reuşim. De-a lungul timpului am înfiinţat echipe care au funcţionat impecabil, ca un ceas elveţian”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Covic.
Potrivit acestuia, pentru cele 11 transplanturi renale s-au făcut testele de compatibilitate pentru 70 de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare, ultimii 9 fiind chemaţi în cursul acestei zile la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”.
Întrucât numărul intervenţiilor de prelevare şi transplant a fost mare, Centrul Regional de Transplant a solicitat forurilor competente suplimentarea fondurilor.
„Am cerut suplimentare la Ministerul Sănătăţii pentru că, în momentul de faţă, nu mai dispunem de resurse financiare. Anul acesta a fost anul cu cei mai mulţi donatori de până acum, şi chiar cu fonduri mai mici decât la nivelul anului trecut. Mizăm pe această suplimentare”, a transmis dr. Raluca Neagu.