VIDEO Urmărire cu focuri de armă după un tânăr beat care a furat o mașină, la Sucevița

Duminică, 29 octombrie 2023, în jurul orei 08:00, un bărbat din comuna Berchișești, județul Suceava, a sesizat prin 112 faptul că o autoutilitară i-a fost sustrasă în timpul nopții din curtea locuinței.

La nivelul întregului județ au fost instituite filtre rutiere, fiind totodată dispuse măsuri investigative pentru localizarea vehiculului și autorului.

Altfel, polițiștii au stabilit că mașina a fost lăsată deschisă, fiind stabilită și identitatea principalului suspect, respectiv un tânăr de 20 de ani, localnic, care ocazional desfășura activități lucrative în curtea proprietarului vehiculului.

În jurul orei 10:40, un echipaj din cadrul SPR 3 Marginea dispus într-un filtru rutier a reperat autoturismul sustras pe DN17A, pe raza localității Sucevița.

S-a efectuat semnal regulamentar de oprire însă vehiculul și-a continuat deplasarea în viteză, procedandu-se la urmărirea acestuia, cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase.

După ce s-a iesit din localitate, s-au efectuat somatiile legale prin sistemul acustic al autospecialei, însă șoferul nu s-a conformat.


În aceste condiții, întrucât la aproximtiv opt kilometri distanță urma un obiectiv turistic cu aflux sporit de persoane, respectiv Pasul și complexul turistic Palma, polițiștii au efectuat trei focuri de avertisment în plan vertical și ulterior foc cu armamentul din dotare înspre pneurile vehiculului urmărit, reușind oprirea și imobilizarea vehiculului ca urmare a lovirii pneurilor spate și a barei spate.

Șoferul de 20 de ani a fost extras din mașină fără a suferi leziuni.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul respirat, bărbatul fiind condus la unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice

De asemenea, s-a constatat ca șoferul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui autovehicul fără permis și conducerea unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală.

După desfășurarea activităților procedurale față de tânărul de 20 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Mai nouă Mai veche