Încă un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt cu prejudiciu însemnat reținut de polițiști după efectuarea unei percheziții domiciliare
În ultimele zile, polițiștii judiciariști au intensificat activitățile investigative și de cercetare penală în cauzele privind infracțiuni contra patrimoniului, fiind reținute 8 persoane bănuite de comiterea unor fapte de furt cu prejudicii însemnate.
Și în cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava au reușit probarea activității infracționale față de un bărbat bănuit că a sustras suma de peste 7.000 lei de la o femeie din municipiul Suceava.
La data de 15.10.2023, în jurul orei 1600, la sediul Poliției Municipiului Suceava s-a prezentat o femeie care a sesizat faptul că i-a fost sustrasă geanta în care avea mai multe lucruri și o sumă de bani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia locuiește în mun. Turda, jud. Cluj și se ocupă cu comercializarea de produse, iar cu acest prilej, în data de 13.10.2023, s-a deplasat în mun. Suceava pentru a participa la târgul de toamnă.
Astfel, la 15.10.2023, în timp ce se afla în zona centrală a municipiului Suceava, unde avea amplasată taraba, persoana vătămată și-a lăsat geanta în care avea 7420 lei nesupravegheată, depozitată într-o cutie, ulterior constatând că aceasta lipsește.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 72 ani din mun. Suceava.
În baza probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 din Codul penal, rap. la art. 41 alin. 1 din Codul Penal.
Totodată, la data de 01.11.2023, în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Suceava, s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului de 72 de ani, din mun. Suceava, împrejurare în care s-au ridicat mai multe bunuri care interesează cauza. Ulterior, față de bărbatul de 72 ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, faptă, prev. și ped de art. 228 alin. 1 Cod Penal.
Alte două transporturi ilicite de material lemnos interceptate de polițiști. Aproape 10 metri cubi, material lemnos în valoare de cca. 6000 lei confiscați
La 01.11.2023, orele 15:30, lucrătorii Postului de Poliție Cacica, au oprit pentru control pe DJ 209L pe raza comunei Cacica, sat Pârteștii de Sus, autoutilitara care circula din direcția Solonețu Nou-Pârteștii de Sus.
La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat din com. Drăgoiești, jud. Suceava, căruia i s-a solicitat să înmâneze documentele personale și ale autoutilitarei.
S-a constatat faptul că înautoutiliatara cu prelată șoferul transporta material lemnos, lemn lucru rășinoase, secționat la 4 m lungime, motiv pentru care i-au fost solicitate documentele de proveniență, acesta afirmând că nu deține documente.
S-a procedat la verificarea în aplicația Inspectorul Pădurii a autoutilitarei și s-a constatat faptul că, aceasta nu are emis nici un aviz de însoțire a materialului lemnos pentru ziua în curs, motiv pentru care am solicitat conducătorului auto să ne însoțească la sediul Cantonului Silvic Neagota din cadrul Ocolului Silvic Solca.
Organele silvice au procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând un volum de 3,81 metri cubi lemn lucru rășinoase (gater), cu o valoare de 1.943 lei, care a fost confiscat și predat în custodia lucrătorilor silvici.
Față de șofer s-a luat măsura de sancționare contravențională conform art. 19 alin. 2 lit. a din Lg. 171/2010, cu amendă în valoare de 2000 lei, precum și măsura complementară de confiscare a cantității de 3,81 mc lemn lucru rășinoase.
La data de 01.11.2023, ora 16:40, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier pe DJ209D-Dărmănești, patrula din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești a oprit pentru control autoutilitara condusă de către un bărbat din comuna Mănăstirea Humorului, jud Suceava, care a declarat verbal faptul că acesta transporta cherestea fără însă a deține documente de proveniență.
Acesta a fost condus la Ocolul Silvic Pătrauți în vederea cubajului materialului lemnos de către lucrătorii silvici, pentru a se stabili cu exactitate cantitatea de material lemnos pe care acesta o transportă.
Materialul lemnos a fost inventariat de către pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți, constatând faptul că șoferul transporta cantitatea de 5,60 mc cherestea rășinoase, în valoare totală de 3.900 lei, materialul lemnos fiind depozitat la sediul Ocolului Silvic Pătrăuți și predat în custodie.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010, fiind aplicată măsura complementară de confiscare a cantității de 5,60 mc cherestea rășinoase.
Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La data de 01.11.2023, în jurul orei 10:40, un bărbat de 48 ani din mun. Bucureşti, în timp ce conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitară şi semiremorca pe DN17, pe raza loc. Valea Putnei, având direcţia de deplasare spre mun. Vatra-Dornei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului, o femeie de 26 ani, pasager pe locul din dreapta, a suferit leziuni corporale ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul Penal.
La data de 01.11.2023, ora 14:51, Poliția Mun. Suceava, a fost sesizată cu privire la faptul că pe str. Ștefan cel Mare din mun. Suceva, o persoană de sex feminin a căzut de pe o trotinetă electrică și a suferit leziuni.
La data de 01.11.2023, ora 14:45, o tânără de 19 ani, din mun. Fălticeni, jud. Suceava, în timp ce în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică prin parcarea unui complexul comercial de pe str. Ștefan cel Mare din mun. Suceava, jud. Suceava, s-a dezechilibrat și a căzut.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a tinerei. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 2 și 3 din Codul penal.
La data de 01.11.2023, ora 09:23, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN 17A, spre com. Marginea dinspre mun. Rădăuți a avut loc un accident rutier cu implicarea unui biciclist.
Din verificările efectuate la fața locului s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 33 ani, conducea autoutilitara pe DN 17A, moment în care a fost surprins de apariția bruscă pe partea carosabilă a unei biciclete, condusă de către un bărbat în vârstă de 57 ani, intrând în coliziune ușoară cu aceasta.
În urma acestui accident rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului, respectiv 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului. Ulterior li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. art. 196 alin. (2), rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul Penal.
Dosar penal la regimul rutier
La data 02.11.2023, în jurul orei 01:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției nr. 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe raza comunei Ciocănești, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat din comuna Ciocănești, județul Suceava.
Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,53 mg./l. alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ciocănești.