Buletin de presă, 4 noiembrie 2023 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 03.11.2023, ora 14:59, o femeie în vârstă de 55 ani din oraș Vicovu de Sus, loc. Bivolăria, jud. Suceava, a condus autoturismul pe DJ 209K pe raza com. Volovăț, din direcția comunei Marginea către centrul comunei Volovăț, jud. Suceava, iar în momentul în care a ajuns în intersecția cu DJ 178, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către o femeie în vârstă de 37 ani din mun. Rădăuți.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 37 de ani, care a fost transportată la Spitalul mun. Rădăuți.
Ambele conducătore auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, ulterior li s-au recoltat câte o probă bilogică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. art. 196 alin. (2), rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul Penal.


La data de 03.11.2023, ora 19:59, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către un asistent medical din cadrul C.P.U. Vatra Dornei despre faptul că la Spitalul Municipal Vatra Dornei a fost adus un bărbat ca urmare a implicării într-un eveniment rutier.
Echipa operativă deplasată la fața locului, cu ocazia primelor cercetări, a stabilit că un bărbat, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe D.N. 17B din comuna Crucea, sat Chiril, județul Suceava, din direcţia Broșteni către Vatra Dornei, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, pe sensul său de mers.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,28 mg/L alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”, prev. de art. 196 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.


Dosar penal la regimul rutier

La data de 03.11.2023, ora 20:20, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza mun. Rădăuți, respectiv pe strada Ștefan cel Mare, în baza planului de acțiune instituit la nivelul Poliției municipiului Rădăuți, polițiștii Compartimentului Rutier Rădăuți au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa pe str. Ștefan cel Mare către centrul municipiului.
S-a procedat la identificarea conducătorului auto, acesta fiind legitimat în persoana unui tânăr de 20 ani, domiciliat în mun. Rădăuți.
Cu ocazia verificărilor efectuate și a interogării bazelor de date, s-a stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere, fapt pentru care susnumitul a fost condus la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, în vederea depistării consumului anterior de băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ. Totodată, s-a procedat la testarea cu aparatul Drug Test, în vederea depistării consumului de substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. (2) din Codul Penal, ce va fi soluționat procedural de polițiștii din cadrul Poliției Mun. Rădăuți – Compartimentul Rutier.
Mai nouă Mai veche