FOTO Permis irlandez falsificat prezentat polițiștilor de un șofer care a făcut un accident rutier la Dumbrăveni

Accident Dumbrăveni, 27 noiembrie 2023
Luni, 27 noiembrie 2023, în jurul orelor 18:58, Mihai B., de 64 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul Opel Astra pe DN 29, pe raza localității Dumbrăveni, dinspre Salcea spre Dumbrăveni, a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus de mers și s-a izbit de capul de pod.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere în vârstă de 58 de ani, din municipiul Suceava, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde, în urma investigațiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul preliminar „traumatism cranio-cerebral ușor, contuzie toracică abdominală”.

{inAds}
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Permisul de conducere a fost înmânat la fața locului de către conducătorul auto, ocazie cu care s-a constat că documentul în cauză nu prezintă elemente de siguranță pentru permisele de conducere eliberate de autoritățile din Irlanda, fiind contrafăcut (fals).

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”.
Accident Dumbrăveni, 27 noiembrie 2023
Accident Dumbrăveni, 27 noiembrie 2023
Accident Dumbrăveni, 27 noiembrie 2023
Accident Dumbrăveni, 27 noiembrie 2023
Mai nouă Mai veche