Locuință distrusă de un incendiu izbucnit de la centrala termică, la Știrbăț

Miercuri, 8 noiembrie 2023, la ora 01:22, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ipoteşti au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu în satul Știrbăț, comuna Udești.

La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri voluntari din cadrul Primăriei Udești, iar ulterior au ajuns două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Suceava, care au procedat la stingerea incendiului care se manifesta la imobilul are aparține lui Constantin S., de 70 de ani.

{inAds}
După lichidarea incendiului, lucrătorii Detaşamentului de Pompieri Suceava au stabilit că focarul incediului este centrala, sursa probabilă de aprindere a fost jarul sau scânteie, mijlocul material care putea produce aprinderea fiind lemn, împrejurarea determinantă fiind mijloc de încălzit: jar căzut.

În urma incendiului au ars camera centralei și casa de locuit, formată din două camere, baie și hol, pe o suprafață totală de 80 de metri pătrați, au ars bunuri aflate în interior: centrală, electrocasnice, mobilier și alte bunuri, existând pericol de propagare la un imobil aflat în aceeași curte. De asemenea, nu au rezultat victime omeneşti.

Din discuțiile purtate cu proprietarul, s-a stabilit faptul că acesta nu avea asigurare pentru imobil și bunuri, prejudiciul estimat de acesta fiind de aproximativ 70.000 de lei.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „distrugere din culpă”.
Mai nouă Mai veche