Peste 60 de metri cubi de bușteni confiscați de polițiștii suceveni de la un gater din Poiana Negrii

gater Poiana Negrii, Dorna Candrenilor
IPJ Suceava informează că în cursul acestei săptămâni polițiștii continuă activitățile de verificare și control atât la nivelul unităților economice de profil, cât și în ceea ce privește transportul materialului lemnos pe drumurile publice. Doar în cursul zilei de miercuri a fost confiscați peste 60 de metri cubi de material lemnos, aplicându-se totodată sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010.

Având în vedere Planul de acțiune ,,Scutul Pădurii” pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase, desfășurat de către Poliția municipiului Vatra Dornei, în data de 7 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secţiei 15 de Poliţie Rurală Vatra Dornei, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au procedat la efectuarea unui control la un depozitul Prestfan SRL situat în satul Poiana Negrii, comuna Dorna Candrenilor, care are ca profil de activitate exploatarea și debitarea materialului lemnos.

{inAds}
La finalizarea verificărilor efectuate de către echipa de control, s-au constatat diferențe între stocurile scriptice și cele faptice, respectiv s-a constatat un volum în plus de 60,424 de metri cubi lemn rotund rășinoase în valoare totală de 11.238 lei.

Astfel, cantitatea de material lemnos a fost confiscată valoric și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale dintre care una cu avertisment, în baza art. 19, alin. 1, lit. (c) din Legea 171/2010 și o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 5000 lei, în baza art. 21, lit. (b) din Legea 171/2010, conform procesului-verbal de constatare a contravenției silvice.


De asemenea, miercuri, 8 noiembrie 2023 s-au continuat verificările privind transportul de material lemnos din ziua precedentă de pe raza comunei Fundu Moldovei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Pojorâta s-au deplasat la sediul Atelierului de Producție Sadova din cadrul Ocolului Silvic Pojorâta, unde în prezența reprezentanților Ocolului Silvic Pojorâta și a conducătorului auto, în urma inventarierii materialului lemnos, a rezultat cantitatea de 3,51 metri cubi, după aplicarea toleranței de 3% specia foioase fără documente de provienență în valoare de 826 lei ce a fost confiscat.

A fost întocmit procesul-verbal de aplicare a contravenției silvice la Legea nr. 171/2010.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
Mai nouă Mai veche