Șofer beat care a lovit o mașină și a distrus un gard și o poartă, la Păltinoasa, reținut în arest

Accident Poliție noaptea
Duminică, 5 noiembrie 2023, în jurul orelor 16:26, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Păltinoasa, județul Suceava, a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto este băut.

În urma cercetărilor, s-a constatat că la ora 16:23, Florin Carp, din Păltinoasa, a condus autoturismul Volkswagen, pe DN17, având direcția de deplasare dinspre Gura Humorului către Suceava, ocazie cu care, la un moment dat, acesta a pierdut controlul autoturismului, intrând în coliziune cu un parapet situat în partea din dreapta a sensului de mers. După coliziunea cu parapetul, autoturismul a ricoșat pe contrasens, intrând în coliziune cu partea stângă a autoturismului Audi, condus regulamentar de Florin B. care circula din sens opus, fiindu-i produse pagube materiale.

{inAds}  

Ulterior, autoturismul a mai circulat aproximativ 120 de metri pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul și poarta de acces a unei locuințe situată pe partea stângă a DN 17, în Păltinoasa.

Cu ocazia deplasării la fața locului, a fost identificat conducătorul auto care emana halenă alcoolică, motiv pentru care s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 1,56 la mie alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la sediul Spitalului Gura Humorului pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma probatoriului administrat în dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de suspect măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Mai nouă Mai veche