Tânăr din Voitinel care a accidentat mortal o femeie, condamnat la doi ani de internare într-un centru educativ. A fost prins în Vama Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut la intrarea în țară un tânăr sucevean care avea emisă pe numele său, de către Judecătoria Rădăuți, o sentință judecătorească de internare într-un centru educativ.

Duminică, 12 noiembrie 2023, la primele ore ale dimineții, Beniamin Beghean, de 21 de ani, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România.

{inAds}
În urma controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că pe numele acestuia Judecătoria Rădăuți a emis, în data de 4 septembrie 2023, o sentință judecătorească având de executat măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de doi ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Tânărul a fost predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Faptele pentru care tânărul a fost condamnat s-au produs când acesta avea 17 ani. Conform rechizitoriului, în ziua de 30 septembrie 2019, la ora 15.00, Beniamin Beghean, de 17 ani, din comuna Voitinel, conducea autoturismul Mercedes Benz pe drumul de exploatație agricolă „Crivețe”, în afara localității Vicovu de Jos, având direcția de deplasare dinspre Voitinel către Vicovu de Jos. Pe același sens de mers, în fața autoturismului, se deplasau în calitate de pietoni Elena Manole de 51 ani și Gheorghe Mutescu, de 88 ani, din comuna Vicovu de Jos.

La un moment dat, pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns în șanțul din partea dreaptă a carosabilului, a revenit pe carosabil unde i-a acroșat pe cei doi pietoni și după aceea a intrat din nou în șanț, unde mașina s-a răsturnat.

În urma impactului, au rezultat moartea Elenei Manole, declarată decedată de către echipajul medical la ora 15.24, și vătămarea corporală a lui Gheorghe Mutescu, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți unde i s-a stabilit diagnosticul: „contuzie umăr drept, contuzie dorso-lombară, contuzie genunchi stâng, TCC și plagă arcadă sprânceana stângă”. 

După ce a produs tragedia, conducătorul automobilului a abandonat atât pe cei răniți cât și mașina cu care a făcut accidentul și a părăsit locul accidentului fiind identificat ulterior la domiciliu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și întrucât prezenta leziuni s-a solicitat un echipaj de ambulanță care l-a preluat și transportat la Spitalul municipal Rădăuți unde i s-a stabilit diagnosticul „plagă antebraț stâng, traumatism cranio-cerebral, contuzie umăr bilateral”. Tânărul nu deținea permis de conducere.

Pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche