Un minor de 14 ani care își plimba mama cu mașina, noaptea, prin Voitinel, a oprit singur când a văzut un echipaj de poliție. Dosare penale pentru mamă și fiu

Un minor de 14 ani care își plimba mama cu mașina, noaptea, prin Voitinel, a oprit singur când a văzut un echipaj de poliție. Dosare penale pentru mamă și fiu
Marți, 7 octombrie 2023, în jurul orelor 22:20, polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Voitinel, au observat că se deplasa din sens opus un autoturism Kia, care la vederea echipajului de poliție a virat brusc stânga, intrând pe sens opus, și a oprit vehiculul la aproximativ cinci metri de autospeciala de poliție.

La volanul vehiculului a fost identificat Natanael R., în vârstă de 14 ani, din Voitinel, iar pe locul de pasager dreapta a fost identificată Maria R., 38 de ani, mama acestuia, care a declarat verbal faptul că ea i-a dat autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice.

{inAds}
Au fost efectuate verificări în bazele de date ale Poliției Române cu privire la autoturismul Kia, stabilind că acesta are inspecția tehnică periodică expirată din data de 5 septembrie 2023, iar polița de asigurare este de asemenea expirată.

În cauză a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției, proprietara în acte a autoturismului fiind sancționată conform Legii 132/2017 pentru lipsa poliței de asigurare obligatorie cu amendă în valoare de 2.000 lei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, față de minor și „încredințarea spre conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, față de mamă.
Mai nouă Mai veche