Cătălin Costică Cherar, de 33 de ani, din Mitocu Dragormirnei, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Decizia definitivă a fost pronunțată joi, 2 noiembrie, de magistrații Curții de Apel Suceava, care au repins apelul formulat de inculpat față de sentința de fond a Judecătoriei Suceava.
La 15 martie 2023, Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Cătălin Costică Cherar la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Instanța a constatat că infracţiunea a fost săvârșită în termenul de supraveghere de doi ani stabilit prin sentința din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Suceava, definitivă prin neapelare la 10 februarie 2020. Instanța a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an de închisoare dispusă prin sentința penală din 2020, a descontopite pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente: - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale; - 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, pe care le-a repus în individualitatea lor. Instanța a contopit cele patru pedepse aplicate inculpatului, prin adăugarea la cea mai grea – de 1 an închisoare – a unui spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte trei pedepse, respectiv 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare.
Joi seară, Cătălin Costică Cherar a fost identificat de polițiști la locuința de domiciliu din Mitocu Dragomirnei, fiind condus și depus la Penitenciarul Botoșani.