Marți, 21 noiembrie 2023, la ora 18:30, autoritățile au fost sesizate prin 122 cu privire la faptul că un autoturism a lovit un gard și șoferul este băut.
Polițiștii s-au la fața locului, pe strada Neagra din orașul Broșteni, unde l-au identificat pe Gheorghe H., șoferul autoturismului BMW.
{inAds}
Acesta a relatat verbal faptul că a pornit autoturismul, însă a uitat să tragă frâna de mână, motiv pentru care aceasta a alunecat la vale lovind cu spatele un gard .
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Dragger, rezultând o alcoolemie de 0.96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la UPU Vatra Dornei în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.