Urmărire pe câmpurile dintre Suceava și Pătrăuți după o mașină cu numere false. Șoferul nu avea permis de conducere și a fost reținut în arest

Urmărire pe câmpurile dintre Suceava și Pătrăuți după o mașină cu numere false. Șoferul nu avea permis de conducere și a fost reținut în arest
La data de 19 noiembrie 2023, la ora 09.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier, cu autospeciala de poliție, pe DN 2, în afara municipiului Suceava, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe DN 2, dinspre municipiul Suceava către localitatea Pătrăuți, iar în urma interogării bazei de date privind asigurările auto obligatorii, a rezultat faptul că autoturismul nu deține poliță de asigurare.

După efectuarea semnalului regulamentar de oprire prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, conducătorul autoturismului nu s-a conformat și a mărit viteza, continuându-și deplasarea către VO 2P (Varianta de ocolire a municipiului Suceava), unde la un moment dat a virat la stânga pe un drum neclasificat,urmărirea continuând pe o distanță de aproximativ doi kilometri.

{inAds}
Pe timpul urmăririi conducătorul auto a fost somat prin sistemul acustic al autospecialei de poliție să oprească autoturismul, iar la un moment dat acesta a încetinit, a coborât din vehiculul care se afla încă în deplasare și a fugit spre o zonă împădurită.

Autoturismul urmărit a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, polițiștii coborând imediat pentru a se asigura că în mașină nu se află și alte persoane în stare de pericol și asigurând autoturismul pentru a nu provoca alte incidente.

Totodată, imediat unul dintre polițiști a alergat după conducătorul autoturismului, somându-l să se oprească și întrucât acesta nu s-a oprit a efectuat patru focuri de armă în plan vertical. Întrucât bărbatul avea o distanță considerabilă față de polițist iar urmărirea pedestră se desfășura pe un teren accidentat, polițistul a evaluat situația în mod obiectiv și nu a execuat foc asupra fugarului, riscurile asociate fiind crescute în raport cu circumstanțele date.

Polițiștii au procedat la preluarea și indisponibilizarea autoturismului abandonat și au continuat verificările, stabilind că numerele de înmatriculare montate aparțin unui alt vehicul.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

În cadrul dosarului penal au fost desfășurate o serie de activități investigative, criminalistice și de cercetare penală, fiind identificat informativ bărbatul care a condus autoturismul, respectiv un tânăr de 21 de ani, la data de 24 noiembrie 2023, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava solicitând și punând în executare și un mandat de percheziție la domiciliul șoferului din comuna Pătrăuți.

Cu ocazia percheziției au fost ridicate bunuri și obiecte de interes în cauză, care completează materialul probator. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie.

Prin ordonanţa din data de 24 noiembrie 2023 a organelor de cercetare penală din cadrul Biroului Rutier Suceava s-a dispus reţinerea bărbatului de 21 ani, din localitatea Pătrăuți, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Bărbatul de 21 de ani a fost încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava.
Mai nouă Mai veche