A băut un litru de whiskey și două shot-uri de vodcă și a plecat la plimbare cu mașina prin Vicovu de Sus, dar a fost oprit în trafic de polițiști

La data de 8 decembrie 2023, în jurul orei 18:15, echipajul din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala de poliție, pe strada Calea Cernăuți din localitate, a oprit pentru control autoturismul Opel Zafira care circula din direcția Straja către Vicovu de Jos.

La volan a fost identificat Onofrei M., de 50 de ani, din Vicovu de Sus, care a prezentat permisul de conducere, cartea de identitate, certificatul de înmatriculare și polița RCA.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
{inAds}  
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Rădăuţi în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, unde acesta și-a dat consimțământul în vederea recoltării, fiind astfel recoltate două probe biologice de sânge.

Fiind întrebat despre cele constatate, conducătorul auto a declarat următoarele: „Am consumat un litru de wiskey Alexandrion în seara zilei de 7 decembrie 2023 și la data de 8 decembrie 2023, în jurul orei 10.00-11.00, am consumat două pahare de 25 ml de vodcă”.

Conducătorului auto i s-a adus la cunoștință despre faptul că nu mai are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
Mai nouă Mai veche