Accident la Dărmănești. O persoană rănită după coliziunea între două autoturisme

Accident la Dărmănești. O persoană rănită după coliziune între două autoturisme
La data de 12 decembrie 2023, la ora 09.15, în jurul orelor 08:55, Petrică M., de 62 de ani, din comuna Grămești, a condus autoturismul Opel pe DJ 209D, din direcția satului Măriței, comuna Dărmănești, către municipiul Suceava, iar la intersecția cu DN2 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Volkswagen, condus de Ioan O., de 54 ani, din localitatea Călinești, care se deplasa pe DN2 din direcția Suceava către Rădăuți, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului rutier, un pasager din autoturismul Opel, Romeo B., de 53 de ani, din orașul Siret, a suferit leziune traumatice, fiind preluat de un echipaj medical de ambulanță și transportat la UPU - Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, cu diagnosticul „contuzie coloană cervicală dorsală și contuzie torace drept posterior”.
{inAds}
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezulatele fiind negative, ulterior fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche