Buletin de presă, 13 decembrie 2023 - IPJ Suceava

Solicită ordinul provizoriu de protecție! Nu lăsa violența să afecteze viața familiei tale

La data de 12.12.2022, orele 18:37, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din com./sat Poieni Solca, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliul său din com./sat Poieni Solca, tatăl său, , de 46 ani, a agresat-o fizic pe concubina sa, de asemenea în vârstă de 46 ani.
În urma celor declarate verbal de către apelant, a reieșit faptul că în jurul orelor 18:30, bărbatul de 46 ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care între acesta și concubina sa au avut loc unele discuții contradictorii, iar acesta a lovit-o.
Femeia a refuzat acordarea de îngrijiri medicale de către un echipaj al ambulanței precum și examinarea medico-legală.
Agresorul a fost identificat la fața locului, fiind în stare vizibilă de ebrietate și se manifesta agresiv, prezentând deviații de comportament, motiv pentru care a fost internat la Spitalul Municipal Rădăuți, secția Psihiatrie.
De asemenea, s-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a constatat faptul că există risc iminent, fiind emis ordinul de protecție provizoriu împotriva agresorului.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „violență în familie”.
{inAds}

Mandate puse în executare de polițiști

La data de 12.12.20230, ora 16:00, la Poliția Orașului Salcea s-a transmis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis de către Judecătoria Suceava, pe numele unui bărbat de 78 ani, din oraș Salcea, loc. Plopeni, condamnat la 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt” și „executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.
În urma activităților desfășurate de lucrătorii Poliției Orașului Salcea, bărbatul a fost identificat, reținut și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.


La data de 12.12.2023, Judecătoria Rădăuți, a înaintat către Poliția orașului Vicovu de Sus, Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii privind pe un bărbat de 42 ani, din orașul Vicovu de Sus, localitatea Bivolăria, care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
La nivelul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă în vederea identificării şi reţinerii bărbatului, iar în urma verificărilor efectuate persoana urmărită a fost depistată, reținută și încarcerată în Penitenciarul Botoșani.


La data de 12.12.2023, la Poliția Orașului Dolhasca s-a primit spre executare, Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis la data de 12.12.2023 de Judecătoria Fălticeni privind pe un bărbat de 24 ani, din oraș Dolhasca, sat Siliștea-Nouă.
Bărbatul a fost identificat pe raza satului Corni din orașul Liteni, unde locuiește fără forme legale împreună cu concubina sa și reţinut în baza mandatului, condus cu autospeciala din dotarea subunităţii şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani si 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.


Dosare penale la regimul rutier – Nu consumați alcool și droguri când vă urcați la volan!

La data de 12.12.2023, orele 21:50, polițiștii SPR 7, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat și oprit în trafic, pe raza DJ 209 H Baia, autoturismul condus de către un bărbat de 48 ani, domiciliat în sat/com. Baia.
Întrucât conducătorul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.


La data de 13.12.2023, orele 02:20, polițiștii SPR 14 Vama au oprit pentru control în localitatea Strâmtura, autotutilitara ce circula pe DJ176, din direcția com. Vama spre com. Frumosu, condusă de către un bărbat de 51 ani, domiciliat în com. Frumosu, sat Dragoșa.
Întrucât șoferul emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în cele constatate, după ce și-a dat consimțământul, conducătorul vehiculului a fost condus la Spitalul Câmpulung Moldovenesc în vederea recoltării probelor biologice de sânge.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 12.12.2023, ora 09.15, în jurul orelor 08.55, un bărbat de 62 ani, din com. Grămești, a condus autoturismul pe DJ209D din direcția sat. Măriței, com. Dărmănești către mun. Suceava, iar la intersecția DN2 cu DJ209D, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat 54 ani, com. Călinești.
În urma accidentului rutier, pasagerul din autoturismul condus de către bărbatul de 62 ani, respectiv un bărbat de 53 ani, din oraș Siret, a suferit leziuni ușoare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezulatul fiind negativ, ulterior fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


La data de 13.12.2023, ora 06:20, polițiștii din cadrul Poliției Mun. Rădăuți au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier produs pe DN 2 K, pe raza localității Arbore, jud. Suceava.
În baza sesizării, la nivelul Poliției Mun. Rădăuți s-a constituit echipa operativă, iar în urma deplasării la locul producerii evenimentului rutier și a verificărilor efectuate a rezultat că la data de 13.12.2023, în jurul orei 06:10, numitul un bărbat de 28 de ani din orașul Cajvana, jud. Suceava, a condus autoturismul pe DN 2 K, în interiorul localității Arbore, din direcția localității Iaslovăț înspre orașul Solca. Pe bancheta din dreapta față se afla un bărbat de 43 ani din loc. Arbore, jud Suceava, iar pe bancheta din spate se afla o tânără de 17 ani din orașul Solca, jud. Suceava.
Din primele verificări a reieșit faptul că șoferul autoturismului a intrat în coliziune cu tractor prevăzut cu plug, care era condus în fața sa de către un bărbat de 52 ani din com. Arbore, jud. Suceava, pe aceeași direcție de deplasare.
În urma impactului a rezultat decesul pasagerului din partea dreapta față a autoturismului respectiv bărbatul de 43 de ani și rănirea ușoară a șoferului de 28 de ani, a pasagerei de 17 ani, precum și a conducătorului tractorului de 52 ani.
Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Șoferul de 28 de ani a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, însă i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive și alcoolului.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, fapte prev. şi ped. art. 192 alin. (2) și art. 196 alin. (2) rap. la art. 194 alin. (1) lit. b).
Mai nouă Mai veche