Conducătoare auto prinsă beată la volan, la Neagra Șarului. Dosar penal pentru că a refuzat testarea alcoolemiei

Luni, 4 decemebrie 2023, la ora 00.42, în baza planului de acțiune privind combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice si a substanțelor psihoactive întocmit la nivelul Poliției municipiului Vatra Dornei, echipajul de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Vatra Dornei a oprit pentru control un autoturism Volkswagen Golf pe DJ 174F, pe raza satului Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei, județul Suceava. 

La volan a fost identificată Maria H., din comuna Şaru Dornei, judeţul Suceava.

Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest rezultând o îmbibație alcoolică de 0,97 ml/l în aerul expirat.
{inAds}
Conducătoarea auto a fost condusă la sediul Spitalului municipal Vatra Dornei în vederea prelevării de probe biologice, însă în prezența cadrelor medicale a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru refuzul testării alcoolemiei.
Mai nouă Mai veche