La data de 25 decembrie 2023, la ora 19:22, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un șofer teribilist a condus autoturismul și este posibil să fie beat, în cartierul Obcini al municipiului Suceava.
Polițiștii au îndrumat apelantul să nu intervină în niciun fel, pentru a nu își pune în pericol viața sau sănătatea, în paralel echipajul cel mai apropiat fiind direcționat către fața locului.
În parcarea situată în laterala blocului nr. 9 de pe strada Stațiunii din municipiul Suceava a fost identificat autovehiculul Volkswagen Golf 4, de culoare roșu, care era pornit și cu luminle aprinse. În apropiere a fost identificat și legitimat Tudor B. persoană care a fost indicată de trei martori ca fiind cel care a condus autoturismul și care a accelarat în mod puternic, mașina scoțând un fum alb. Acesta se afla în stare vădită de ebrietate, incoerent și agitat fizic și verbal.
{inAds}
Întrucât conducătorul auto era vizibil agitat și emana halenă alcoolică, în prezența lucrătorilor de poliție a declarat că refuză să sufle în aparatul etilotest și va refuza și prelevarea de probe biologice de sânge, ocazie cu care a fost condus la UPU Suceava pentru a fi consemnate cele precizate și medicului de gardă.
La Spitalul Județean „Sf. Ioan” Suceava, secția UPU, conducătorul auto a refuzat prelevarea probelor biologice de sânge și efectuarea examenului clinic în fața medicului de gardă.
A fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante privind săvârșirea infracținii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”.
Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amenzi în valoare de 3.480 lei, tot odată fiindu-i reținut permisul de conducere pentru infracțiunea săvârșită. De la autoturism au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare pentru lipsă RCA, vehiculul fiind imobilizat.