Dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava a fost anunțat, vineri dimineață, la ora 2:30, despre producerea unui accident rutier pe drumul comunal de pe raza localitații Petia, la ieșire spre localitatea Uncești.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
La sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism Mercedes care era răsturnat în afara părții carosabile.
În exteriorul mașinii, a fost identificată o victimă inconștientă, un tânăr în vârstă de 19 ani.
Din nefericire, victima avea leziuni incompatibile cu viața, iar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul acesteia.