La data de 21 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava - Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava și în colaborare cu Asociația „Casa lui Patrocle” Suceava, au desfășurat o campanie pentru informarea și educarea deținătorilor de exemplare canine cu privire la obligativitatea sterilizării câinilor de rasă comună, cât și a identificării câinilor prin microcipare conform prevederilor O.U.G nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, precum și a interdicției abandonului, dar și pentru verificarea respectării legislației incidente protecției animalelor pe raza cartierului Ițcani din municipiul Suceava.
Scopul acțiunii a fost acela de a preveni și a reduce numărul cazurilor de animale abandonate, prin formarea de promotori ai prevederilor legale cu privire la sterilizarea și deținerea animalelor conform reglementărilor în vigoare.
Totodată, cu ajutorul materialelor informative produse conform Protocolului de colaborare încheiat cu Asociația pentru protecția animalelor „Casa lui Patrocle Suceava”, ce au fost înmânate deținătorilor de animale, s-a intenționat educarea și înștiințarea acestora despre obligațiile ce le revin, pentru evitarea intrării sub incidența legii penale sau contravenționale din domeniul protecției animalelor.
{inAds}
În continuarea acestor activități de informare desfășurate până în prezent, dorim să supunem atenției cetățenilor care dețin exemplare canine, faptul că în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, este obligatorie identificarea exemplarelor canine prin microcipare, sau prin alt mijloc de identificare stabilitt de către ANSVSA, înregistrarea acestora în Registrul de Evidentă a Câinilor cu Stăpân și sterilizarea câinilor aparținând rasei comune și a metișilor acestora, iar neîndeplinirea acestor obligații se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, respectiv de la 5.000 lei la 10.000 lei, după caz.
De asemenea, îndemnăm toți cetățenii să respecte prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor-republicată și le reamintim deținătorilor de animale că au obligația de a le asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producței, următoarele: un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, precum și asistența medicală, cu precizarea că nerespectarea acestor obligații se sancționează contravențional cu amendă de la 3.000 lei la 12.000 lei.