În zilele de 7 și 8 decembrie 2023, Colectivul de engleză al Departamentului de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Biblioteca USV și Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, organizează seria de manifestări intitulată „400 de ani de opere complete - de la prima ediție In Folio a operei lui Shakespeare, la noua traducere în limba română”.
Activitățile aduc în prim-plan doi cercetători de marcă în domeniul studiilor shakespeariene, prof.univ.dr. Nicoleta Cinpoeș, de la Universitatea din Worcester, Marea Britanie, autoare a numeroase studii și articole, membră în Asociația Europeană de Studii Shakespeariene (ESRA), și prof.univ.dr. George Volceanov, autor, traducător și coordonatorul celei de-a treia integrale Shakespeare în limba română, membru fondator al Asociației Europene de Studii Shakespeariene.
{inAds}
Manifestările, destinate atât cadrelor didactice, studenților, elevilor și oamenilor de teatru, cât și publicului larg, cititorii și admiratorii operei marelui dramaturg englez, se vor desfășura după următorul program:
{inAds}
Manifestările, destinate atât cadrelor didactice, studenților, elevilor și oamenilor de teatru, cât și publicului larg, cititorii și admiratorii operei marelui dramaturg englez, se vor desfășura după următorul program:
- Joi, 7 decembrie, ora 16.00, Sala de lectură a Bibliotecii USV, corp E – Lansarea celei de-a treia ediții Shakespeare - Opere Complete (vol. I-XVI), într-o nouă versiune în limba română.
- Vineri, 8 decembrie, ora 11.00, Spațiul expozițional al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” – Conferința „După 400 de ani. Importanța primei ediții In Folio asupra editărilor, traducerilor și reprezentărilor ulterioare ale pieselor lui Shakespeare”.
- Vineri, 8 decembrie, ora 16:00, Sala Senatului USV, corp A – Conferința „Shakespeare: Translation, Adaptation, Performance”, dedicată studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la specializările cu limba engleză din USV, susținută de prof.univ.dr. Nicoleta Cinpoeș.