La 9 decembrie 2023, la ora 16:59, Secția de Poliție Rurală Gura Humorului a fost sesizată prin 112, de către o persoană care nu a vrut să-și decline identitatea, despre faptul că pe raza satului Mironu o mașină a intrat într-un șanț.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că la ora 16.30, Segal P., de 29 de ani, din comuna Valea Moldovei, a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul Volkswagen Passat pe raza satului Mironu, comuna Valea Moldovei, fiind sub influența băuturilor alcoolice (0,78 alcool pur în aerul expirat), a derapat și s-a răsturnat în șanț, rezultând doar pagube materiale.

I s-au recoltat probe biologice.
A fost întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducere sub influența alcoolului”.