VIDEO Tamponare în lanț, la Dănila. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Tamponare în lanț, la Dănila. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs miercuri, 27 decembrie 2023, pe DN2 / E85, în localitatea Dănila din județul Suceava.

Din cauza numărului mare de persoane implicate, din primele informații 12, pentru gestionarea eficientă a intervenției, la ora 11:18 la nivelul județului Suceava s-a activat Planul roșu de intervenție.

Intervin pompierii militari cu patru ambulanțe SMURD B2, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, două ATPVM (autospecială transport personal și victime multiple) cu sprijinul a două echipaje SAJ (B și C)
{inAds}
După ce au ajuns la locul accidentului, salvatorii au constatat că în eveniment au fost implicate 10 persoane, trei dintre acestea (femei), cu diferite politraumatisme, conștiente și cooperante, sunt monitorizate de către resursele medicale trimise la fața locului.

Dintre cele trei persoane evaluate, două au fost transportate la UPU Suceava. Cea de-a treia persoană a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

La ora 11:56 a fost dezactivat Planul Rosu de Intervenție.

Mai nouă Mai veche