La data de 29 decembrie 2023, în mediul online au fost difuzate imagini care surprindeau un șofer efectuând o serie de manevre și viraje necontrolate în zona centrală a municipiului Suceava.
Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră dar și pentru statuarea normelor și valorilor sociale reale, polițiștii suceveni au intensificat prezența în trafic a echipejelor rutiere și au dispus activități de verificare și control.
Conform legii, prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
Care sunt amenzile pentru șoferii agresivi
Sancțiunile pentru comiterea manevrelor de mai sus sunt pe măsură. „Se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
(…) în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Biroului Rutier- Poliția Municipiului Suceava au reușit sâmbătă, 30 decembrie 2023, identificarea șoferului implicat, respectiv un tânăr de 21 de ani, din localitatea Prelipca, orașul Salcea, județul Suceava.
{inAds}
Pentru abaterile rutiere săvârșite, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor art. 54 alin.(1) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 zile.

Pentru corecta informare a șoferilor, polițiștii reamintesc prevederile legale privind conducerea agresivă.
Conform legii, prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
- a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
- g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
- h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.