79 de infracțiuni comise în școlile din județul Suceava și în zonele adicente, în anul 2023

În anul 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 678 de activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs care au avut ca scop informarea elevilor cu privire la răspunderea contravențională și penală, prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea bullyingului și a violenței fizice etc, beneficiari fiind 29.283 elevi și cadre didactice.

De asemenea, au fost efectuate 15 instruiri ale cadrelor didactice pe problematica prevenirii violenței fizice și a bullying-ului, 21 instruiri ale administratorilor unităților comerciale situate în apropierea unităților de învățământ, au fost realizate 138 întâlniri cu conducerile unităților de învățământ ocazie cu care s-au analizat măsurile pe linia pazei și protecției bunurilor și persoanelor, situația elevilor cu risc etc, au fost întocmite 147 informări către

În completarea acestor demersuri, și polițiștii de proximitate și polițiștii din structurile de ordine publică din mediul rural au participat la 1.124 ore de curs, ocazie cu care au prezentat unui număr de 61.652 elevi aspecte privind delincvența juvenilă, fenomenul de bullying și recomandări preventive privind diverse segmente infracționale și de risc social.
{inAds}
În vederea menținerii ordinii și siguranței publice în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora, în anul 2023, la nivelul județului Suceava, zilnic au fost alocate, în medie, 150 forțe participante (din care 117 poliție, 19 jandarmi și 14 poliție locală) în vederea constituirii de patrule de ordine și siguranță publică pentru unitățile de învățământ.

Urmare a demersurilor preventive și proactive inițiate, precum și a campaniilor și activităților derulate se remarcă un trend descendent la nivel județean în ceea ce privește infracționalitatea în mediul școlar.

Astfel, în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar au fost sesizate 79 fapte de natură penală (73 privind siguranța în unitățile de învățământ preuniversitar și 6 privind alte genuri de infracțiuni), în scădere cu 11 fapte față de anul 2022.

Cele mai multe infracțiuni sesizate în unitățile de învățământ vizează fapte de loviri sau alte violențe, infracțiuni de vătămare corporală din culpă(cele mai multe autoaccidentări ale elevilor), amenințări, infracțiuni de furt și distrugere.

În anul 2023 nu s-au înregistrat infracțiuni de: agresiune sexuală (-2), racolare minori în scopuri sexuale (-1), tâlhărie (-1), abuz în serviciu (-1).

Pe medii de producere, un număr de 52 de infracțiuni, reprezentând procentual 66% au fost comise în mediul urban iar 27 au fost săvârșite în zona rurală (34%).

După locul comiterii faptei 71 din infracțiunile sesizate au fost comise în incinta unităților de învățământ (90%) și doar 8 în zona adiacentă (10%).

Și în anul 2024, polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor continua activitățile de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar și vor iniția acțiuni în sistem integrat pentru prevenirea bandonului şi absenteismul şcolar.

Astfel de acţiuni vor fi derulate în perioada următoare, scopul fiind acela de reducere a gradului de abandon şi absenteism şcolar, în subsidiar urmărindu-se reducerea riscului infracţional şi victimal al minorilor.

Polițiștii recomandă încă o dată:
  • NU intrați în discuție cu persoane străine și NU răspundeți la provocările acestora!
  • NU intrați în conflict cu alți copii sau grupuri, şi încercați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violenţă.
  • Atunci când este posibil, mergi spre şcoală sau de la şcoală cu un prieten, vecin sau frate.
  • NU acceptați să fiți însoţiți sau să primiți cadouri din partea persoanelor străine. ATENȚIE! În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenţii periculoase!
  • Dacă te simţi urmărit, intră într-un magazin, mergi într-un loc aglomerat şi cere ajutorul unui poliţist sau oamenilor din jur!
  • Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe Internet informații personale despre voi sau familia voastră!
  • NU acceptați niciodată să vă întâlniți cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe internet!
  • Restricționați accesul la paginile voastre de socializare, astfel încât să poată fi vizualizate doar de către prieteni!
  • Evitați să postați pe internet fotografii cu voi sau cu membrii familiei!
  • Cereți ajutorul, în orice situație, persoanelor în care aveți încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați!
  • Nu consumați alcool sau substanțe interzise!
Mai nouă Mai veche