Luni, 1 ianuarie 2023, în jurul orei 16:30, Ioan E. a condus autoturismul Suzuki Vitara pe DJ 174, în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, circulând din direcţia Panaci către Vatra Dornei.
Când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu autoturismul Volvo, condus regulamentar de Andrei V.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară pasagerei de pe scaunul dreapta față în autoturismul Suzuki Vitara, care a fost transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit diagnosticul „traumatism din accident, traumatism abdomino-pelvin”.
{inAds}
Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Aceștia au fost conduși la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”.