Bărbat găsit mort lângă casă, la Neagra Șarului

Bărbat găsit mort lângă casă, la Neagra Șarului
Joi, 18 ianuarie 2024, la ora 11:03, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin 112 de către Serviciul de Ambulanță Vatra Dornei că un bărbat a fost găsit decedat la Neagra Șarului. 

Din primele verificări s-a constatat că în jurul orelor 10:30 Ion B., din satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei, s-a deplasat la domiciliul prietenului său Adrian B., din aceeași localitate. În momentul în care a ajuns în imediata apropiere a locuinței acestuia, l-a găsit pe bărbat întins pe sol și fără a prezenta semne vitale. 

Acesta anunțat despre acest lucru pe membrii familiei bărbatului, care au apelat la 112, solicitând intervenția la fața locului a unui echipaj de ambulanță.
{inAds}
Personalul medical ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, în cele din urmă constatând decesul bărbatului. Din verificări s-a constatat că bărbatul suferea de mai multe afecțiuni medicale.

Cadavrul nu prezenta urme de violențe pe corp și a fost depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei, sens în care s-a solicitat notificarea Serviciului de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării necropsiei medico-legale.

Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Mai nouă Mai veche