Buletin de presă, 28 ianuarie 2023 - IPJ Suceava

mașină de poliție iarna
Lemn în valoare de cca. 3.000 lei confiscat și amendă de 4.000 lei pentru un transport ilegal de material lemnos

La data de 27.01.2024, în jurul orei 18:00, polițiștii SPR 14 Vama au oprit pe DJ 176 pe raza com. Moldovița, autoutilitara condusă de către un tânăr de 20 ani, din com. Moldovița, care transporta lemn rotund esență rășinoase, neînsoțit de documente specifice de transport.
Urmare a celor constatate, autoutilitara în cauză a fost condusă la Ocolul Silvic Moldovița, unde materialul lemnos transportat a fost inventariat, rezultând cantitatea de 7,40 m.c. lemn rotund esență rășinoase (molid) în valoare de 2.886 lei, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Moldovița.
De asemenea, șoferul a fost sancținat contravențional, cu amendă de 4.000 lei în baza art. 19 alin. 2 lit. a din Legea 171/2010.
{inAds}

Nu consumați alcool sau droguri și vă urcați la volan!

La data de 27.01.2024, ora 13:28, Poliția Mun. Rădăuți a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 17A, în afara mun. Rădăuți.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 27.01.2024, în jurul orei 13:25, un bărbat de 54 ani, din com. Frătăuții Vechi, a condus autoturismul pe DN 17A, în afara mun. Rădăuți, având direcția de deplasare către com. Dornești.
Ajungând la aproximativ 200 m după intersecția cu DJ 178B, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a răsturnat, rezultând astfel un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,50 mg/L alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Mun. Rădăuți, unde, cu consimțământul său, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind producerea evenimentului rutier soldat cu pagube materiale.


La data de 27.01.2024, în jurul orei 13:30, polițiștii SPR 4 Gălănești, desfășurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe raza com. Bilca, respectiv pe DJ 178C Bilca și au observat un autoturism care se deplasa din direcția opusă sensului de mers a autospecialei de poliție, ocazie cu care au efectuat semnale regulamentare de oprire, luminoase și sonore.
Conducătorul auto s-a conformat semnalelor de oprire, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta este de 52 ani, domiciliat în com. Bilca, posesor al permisului de conducere valabil.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul autoturismului, a fost testat cu aparatul etilometrul, rezultatul testului fiind de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.


La data de 28.01.2024, ora 01.40, polițiștii SPR 8 Adâncata, în timp ce desfășurau activități pe linie de poliție rutieră pe DN 29A, de pe raza localității Călugăreni, com. Adâncata, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 43 ani, din localitatea Todirești, care prezenta halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest din dotare, rezultând o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


La data de 28.01.2024, în jurul orei 01:10, polițiștii Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au procedat la oprirea pe DC 33B, satul Demacușa, com. Moldovița, a autovehiculului condus de către un bărbat de 42 ani, din satul Demacușa, com. Moldovița.
În urma testării cu aparatul etilometru, s-a stabilit că șoferul avea o concentrație alcoolică de 1.46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, cu respectarea prevedrilor legale, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosarul penal privind săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 27.01.2024, ora 11.30, o femeie de 38 ani, din com. Mitocu Dragomirnei, a condus autoturismul pe DN 2, pe raza mun. Suceava, din direcția loc. Suceava către loc. Pătrăuți și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 38 ani, din mun. Botoșani.
În urma impactului, conducătoarea auto de 38 de ani și o pasageră din mașina acesteia, în vârstă de 40 ani, din com. Mitocu Dragomirnei, au suferit leziuni ușoare.
Ulterior, s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Suceava și conducătorul auto al celuilalt vehicul implicat în evenimentul rutier, fiind și acesta diagnosticat cu leziuni ușoare, care nu necesită internarea medicală.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


La data de 27.01.2024, în jurul orelor 16.03, un tânăr în vârstă de 21 ani, din com. Moara, a condus autoturismul pe str. Calea Unirii, dinspre centrul orașului Suceava spre cartierul Burdujeni și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 33 ani, din mun. Suceava.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului de 33 ani și a pasagerului din mașina acestuia în vârstă de 31 ani, din mun. Suceava.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru fiecare conducător în parte, ulterior, în aplicarea prevederilor art. 190 C.p.p. fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămarea corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche