Buletin de presă, 6 ianuarie 2023 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 05.01.2023, în jurul orelor 08:00, o femeie, în timp ce conducea autoturismul pe DN29A, având direcția de deplasare Adâncata spre Suceava, într-o curbă ușoară la dreapta a intrat intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat.
În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto implicați în evenimentul rutier au suferit leziuni corporale ușoare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar ulterior, acestora li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (2),(3) și (4) din Codul penal.


La data de 05.01.2024, în jurul orei 13:50, un bărbat de 34 ani, din loc. Bădeuți, jud. Suceava, în timp ce conducea autobuzul pe bulevardul Bucovina din or. Gura Humorului, având direcţia de deplasare Frasin către Păltinoasa, în momentul în care a ajuns în dreptul trecerii pentru pietoni din fața Bisericii Catolice, semnalizată atât prin indicatoare şi marcaje rutiere, a surprins şi accidentat pe un pieton de 55 de ani din or. Gura Humorului, jud. Suceava, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile pe trecerea pentru pietoni, dinspre dreapta spre stânga având în vedere sensul de deplasare al autobuzului.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Conducătorul auto fost testat cu aparatul etilometru , rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă,, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 1 din C.P..


Cherestea fără documente confiscată de către polițiști

La data de 05.01.2024, ora 1900, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, în timp ce desfășurau activități de control și supraveghere al traficului rutier pe VO 2P, au oprit pentru control o autoutilitară care transporta cantitatea de 1,16 metri cubi, material lemnos – rășinoase (cherestea), fără forme legale.
Materialul lemnos în valoare de cca. 1.200 lei a fost ridicat în vederea confiscării și depus la Sediul Cantonului Silvic Mihoveni.
În cauză a fost întocmit proces verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice.


Șofer identificat sub influența băuturilor alcoolice

La data de 05.01.2024, în jurul orelor 1540, polițiștii din cadrul Secției 10 de Poliție Rurală Gura Humorului, în timp ce acționau conform Planului de Acțiune „BLOCADA”, pe raza comunei Capu Câmpului, jud. Suceava, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, au oprit autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat din sat Poenița, com. Golești, jud. Vâlcea.
Deoarece, conducătorul auto emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Postului de Poliție Capu Câmpului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin.1 din C.P.
Mai nouă Mai veche