Fostul consilier local PSD din orașul Siret al județul Suceava, Marius Mațner, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la data de 15 ianuarie 2024, pentru infracțiuni sexuale față de două victime minore.
Conform rechizitoriului, procurorii susțin că inculpatul Mațner Marius în perioada 2009-2015, a comis un număr nedeterminat de acte sexuale, abuzând-o sexual în mod repetat şi la intervale regulate de timp, sub formă de raporturi sexuale normale și orale și de altă natură pe o persoană vătămată, minoră, care se afla în grija și paza sa, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „viol”.
De asemenea, în perioada 2016-2017 a comis un număr nedeterminat de abuzuri sexuale, în mod repetat şi la intervale regulate de timp, sub formă de atingeri reciproce repetate în zona intimă, în dauna unei a doua persoană vătămate, minoră, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „agresiunea sexuală”.
{inAds}
În rechizitoriu, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți susțin că inculpatul Marius Mațner, prin faptele sale de viol și abuz sexual săvârșite împotriva minorilor, „demonstrează o periculozitate extremă, accentuată de modul său de operare constant și sistematic. Elementele probatorii strânse în cele două situații de fapt nu doar că se susțin reciproc, dar și dezvăluie un model comportamental care subliniază un risc grav pentru societate. Analiza probelor din ambele cazuri evidențiază un tipar de comportament: inculpatul alege deliberat victime vulnerabile, exploatează în mod sistematic această vulnerabilitate și folosește tactici similare de manipulare și control. Prin abordarea sa repetitivă și calculată, Mațner Marius a demonstrat nu doar capacitatea de a comite astfel de infracțiuni, dar și o tendință clară de a continua aceste practici abuzive. Comportamentul său nu este izolat sau ocazional, ci face parte dintr-un mod de operare persistent şi bine stabilit”.
Pe parcursul audierii, atât în calitate de suspect, cât și ulterior de inculpat, Marius Mațner și-a exercitat dreptul la tăcere referitor la infracțiunile care fac obiectul acțiunii penale inițiate împotriva sa. Aceasta a refuzat să participe la testarea cu apartul poligraf, motivând că rezultatele unei astfel de proceduri nu sunt admise ca mijloc de probă în instanță. Mai mult, inculpatul a invocat existența unor probleme de sănătate de natură cardiacă, susținând că acestea ar putea afecta fiabilitatea rezultatelor testului poligraf. În acest context, inculpatul nu a furnizat documente medicale care să confirme diagnosticul afecțiunilor cardiace invocate.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuți, iar conform dispozițiilor procesual penale în materie, până la pronunțarea definitivă a unei hotărâri de condamnare, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție.