O femeie din Bogdănești a murit în mașină, în drum spre medicul cardiolog, la Fălticeni

O femeie a murit în mașină, în drum spre medicul cardiolog, la Fălticeni
Luni, 8 ianuarie 2023, la ora 07:13, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că Violeta U., din comuna Bogdănești, a fost găsită în stop-cardiorespirator, în autoturism, pe strada Plugari din municipiului Fălticeni.

Din primele cercetări a rezultat că femeia este luată în evidențele medicului de familie cu afecțiuni cardiace.

În dimineața zilei de luni, în jurul orei 06:30, femeia s-a deplasat de la domiciliul său împreună cu fiica sa, cu autoturismul acesteia din urmă, Ford Focus, pentru a ajunge la medicul specialist, la consult.
{inAds}
În momentul în care a ajuns la intrarea în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătărești, pe strada Plugari, femeia a început să se simtă rău, motiv pentru care fiica sa a sunat la 112, solicitând un echipaj al ambulanței.

Cu ocazia deplasării la fața locului, echipajul medical a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, rămase fără rezultat, ulterior fiind constatat decesul femeii.

Cu ocazia examinării cadavrului s-a constatat faptul că nu prezintă urme de violență pe suprafața corpului.

S-a solicitat sesizarea medicilor legişti din cadrul SML Suceava în vederea efectuării autopsiei. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Mai nouă Mai veche