O turistă care a depășit fără să se asigure a provocat accidentul cu patru mașini de la Sasca Nouă

Accident cu patru mașini, la Cornu Luncii. Două persoane rănite
Marți, 2 ianuarie 2024, la ora 14.41, Cristina C., de 24 de ani, din comuna Suseni, județul Argeș, în timp ce conducea autoturismul Audi pe DN 2E , din direcția Gura Humorului către Fălticeni, în afara localității Sasca Nouă, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire fără să se asigure, moment în care a fost acroșată în partea din stânga spate de către autoturismul Volkswagen condus de Dorel J., de 45 de ani, din orașul Cavnic, județul Maramureș, care se afla angajat în depășirea sa, având aceeași direcție de deplasare.

În urma impactului, autoturismul Audi a fost proiectat într-un autoturism Lexus și un autoturism Land Rover care se aflau parcate în afara părții carosabile pe partea stângă, având în vedere direcția de deplasare Gura Humorului către Fălticeni.
{inAds}
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului Volkswagen care a fost transportat cu ambulanța SMURD la Spitalul municipal Fălticeni, fiind diagnosticat cu „contuzie coloană cervicală și contuzie toracică” fără a rămâne internat.

Ambii conducători auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să li se recolteze probe biologice de sânge la Spitalul municipal Fălticeni.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă”.
Accident cu patru mașini, la Cornu Luncii. Două persoane rănite
Accident cu patru mașini, la Cornu Luncii. Două persoane rănite
Accident cu patru mașini, la Cornu Luncii. Două persoane rănite
Accident cu patru mașini, la Cornu Luncii. Două persoane rănite
Accident cu patru mașini, la Cornu Luncii. Două persoane rănite
Mai nouă Mai veche