O turistă din Ucraina a murit la Suceava în autocarul cu care venea din Grecia

O turistă din Ucraina a murit la Suceava în autocarul cu care venea din Grecia
Luni, 8 ianuarie 2024, la ora 12:53, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ipoteşti au fost sesizaţi prin 112 de către medicul de pe ambulanță cu privire la faptul că o pasageră a decedat în autocarul aflat în parcarea de tiruri de pe DN 2, la ieșire din municipiul Suceava spre Fălticeni, situată pe raza administrativă a comunei Ipotești.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în jurul orelor 12:00, în parcarea de tiruri amenajată lângă DN2, la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni, a oprit un autocar Hool care venea din Grecia și se deplasa către Ucraina.

În autocar se aflau 42 de cetățeni ucraineni, printre care și Viktorina G., în vârstă de 61 ani, din Ucraina.
{inAds}
Aceasta a coborât din autocar pentru a merge la toaletă, moment în care i s-a făcut rău, fiind ajutată de ceilalți pasageri pentru a urca în autocar. Întrucât starea de sănătate i s-a agravat, a fost solicitată o ambulanță. Au fost efectuate manevre de resuscitare, însă fără nici un rezultat, persoana în cauză decedând în urma unui stop cardio-respirator.

În urma examinării sumare a cadavrului nu au fost identificate urme de violență.

La fața locului s-a deplasat un echipaj Efemer care a ridicat și transporat cadavrul la Serviciul de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Mai nouă Mai veche